Un elev din Satu Mare, premiat de Primărie. Adolescentul a returnat o sumă mare de bani pe care a găsit-o într-un bancomat
Vlad Mihai, elev la Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuşi" din Satu Mare, a fost premiat de Primăria municipiului după ce a returnat proprietarului 9.700 de lei găsiţi la începutul anului într-un bancomat.
,,Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, i-a făcut o supriză elevului Vlad Mihai de la Liceul Tehnologic 'Constantin Brâncuşi', care a găsit o sumă mare de bani în bancomat, dar a decis să o returneze proprietarului, fără să mai stea pe gânduri. Primarul i-a oferit o diplomă de merit şi o tabletă performantă pentru spiritul civic manifestat faţă de persoanele din jur şi bunurile acestora", se menționează, marţi, într-o postare pe contul de Facebook al Primăriei Satu Mare.
Conform sursei precizate, această surpriză a fost pusă la cale cu ajutorul conducerii Liceului şi Asociaţia "Prietenia Sătmăreană".
Citeste si: Fostul baron de Brașov, Aristotel Căncescu, a fost condamnat la 7 ani și 10 luni de închisoare
Elevul a găsit aproape 10.000 de lei într-un bancomat
Potrivit presei din Satu Mare, în data de 5 ianuarie, adolescentul Vlad Mihai a găsit la un bancomat din municipiul suma de 9.700 de lei, returnată de aparat după o eroare.
Adolescentul a postat apoi un anunţ pe un grup de Facebook dedicat locuitorilor judeţului Satu Mare şi, după câteva ore, soţia bărbatului care şi-a uitat banii în bancomat a luat legătura cu Vlad, suma fiind returnată proprietarului.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.