Un fost jandarm este acuzat de trafic cu minore. Investigatorii consideră că ar fi mediat partide sexuale inclusiv în timpul programului de lucru
Un fost jandarm din Câmpulung Moldovenesc este acuzat de trafic cu minore. Individului i se aduc acuzațiile de intermediere a partidelor sexuale cu adolescente atunci când purta uniforma de serviciu. Mai exact, investigatorii sunt de părere că bărbatul ar fi făcut asta chiar şi în momentul în care își desfășura atribuțiile de serviciu.
Fostul jandarm din Câmpulung Moldovenesc este trimis în judecată sub acuzația mai multor infracţiuni, printre acestea, cea principală fiind aceea de trafic de minori. Mai mult, bărbatul este acuzat și de exploatare sexuală, proxenetism, întreținerea unui act sexual cu un minor.
Citeste si: Polițiștii ieșeni, în alertă din cauza unui prosop. Au crezut că este semnul lui Putin
Conform investigatorilor care se ocupă de caz, fostul jandarm ar fi recrutat, transportat şi adăpostit minore cărora le-ar fi intermediat relaţii intime cu diverşi clienţi găsiţi de către el şi de către iubita lui de la acea vreme.
În dosar sunt cercetați jandarmul și iubita sa de la acea vreme
Activitatea infracțională ar fi luat naștere la sfârşitul anului 2016, perioadă în care fostul jandarm i-ar fi propus unei fete minore să întreţină relaţii sexuale cu diverşi clienţi în schimbul unei sume de bani.
Citeste si: Polițiștii din Dorohoi, uimiți după ce au oprit un bărbat de 91 de ani care se afla la volan
Faptele comise de individ au ieşit la iveală abia în anul 2019, iar în prezent dosarul de caz se află pe masa judecătorilor. Mai mult, se pare că fostul jandarm a plecat în afara țării în urmă cu mai mult timp.
În dosar este cercetată şi partenera lui de la acea vreme.Citeste si: VIDEO- Dosar penal după ce un șofer STB a coborât din autobuz și a agresat un biciclist
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.