Un individ a fost arestat după ce și-a amenințat iubita că-i dă foc la casă. Unde se ascundea de polițiști

Un individ a fost arestat după ce și-a amenințat iubita că-i dă foc la casă. Unde se ascundea de polițiști

(Sursa foto: Facebook- Poliția Română)

Un bărbat din Ilfov a fost arestat pentru 30 de zile, după ce și-a amenințat iubita că o ucide și că îi dă foc la casă. Oamenii legii l-au găsit chiar cu câteva minute înainte de a-și pune planul macabru în aplicare.

Bărbatul în vârstă de 55 de ani a fost arestat preventiv, sâmbătă, 18 februarie 2023, după ce și-ar fi amenințat iubita că îi incendiază locuința, dacă nu îi va da înapoi suma de 10.000 de lei.

Citește și: Un adolescent a făcut prăpăd pe șosele. A furat o mașină, iar apoi a intrat cu ea într-un cap de pod și o staţie de autobuz

Conform reprezentanților IPJ Ilfov, polițiștii din localitatea Snagov au fost sesizați, vineri, 17 februarie 2023, prin apel la numărul unic de urgență 112, de o femeie care le-a mărturisit că este amenințată de concubin cu incendierea locuinței sale din Periș.

Oamenii legii l-au găsit pe individul în vârstă de 55 de ani într-un bar din localitate, acesta având asupra sa un topor și un bidon ce conținea o substanță inflamabilă.

Bărbatul a continuat cu amenințările chiar și în prezența polițiștilor

Potrivit unor surse din anchetă, în primă fază, scandalagiul a amenințat-o telefonic pe femeie că o ucide și că îi incendiază locuința.

Totodată, concubinul a continuat să o amenințe pe femeie și în prezența oamenilor legii.

Citește și: VIDEO- Renovările pot influența rezistența blocului în cazul unui cutremur. Ce spun specialiștii

Inculpatul a fost condus la sediul Poliției Periș pentru efectoarea mai multor cercetări, acolo unde a continuat actele de șantaj.

Sâmbătă, 18 februarie 2023, bărbatul în vârstă de 55 de ani a fost prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Oamenii legii din Snagov continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, notează jurnaliștii de la Mediafax.

Citește și: Medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu" au dat unui copil de 11 ani șansa la o nouă viață


Autor

Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.

Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.

Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri