Un liceu din Iași este pe cale să se prăbușească. Sute de elevi își vor petrece următorii trei ani de studii în containere
Conform autorităţilor locale, peste 600 de elevi ai unui colegiu din Iași vor învăţa, pentru următorii trei ani, într-o construcţie modulară amplasată în arealul unităţii de învăţământ, din cauza riscului seismic de gradul unu al clădirii principale.
Mai bine de 600 de elevi ai Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi vor învăţa, pentru următorii trei ani, într-o construcție modulară amplasata în arealul unităţii de învăţământ, din cauza riscului seismic de gradul unu al clădirii principale.
Elevii vor începe să învețe în containere începând din această toamnă.
„Această construcţie modulară are avantajul că suntem toţi împreună. Soluţia este agreată de părinţi, elevi şi profesori. Această variantă va rămâne cât timp se vor desfăşura lucrările de reabilitare ale şcolii”, a declarat prof. dr. Lăcrămioara Iordăchescu, directoarea Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Iaşi, conform jurnaliștilor de la Ziarul de Iași.
Elevii vor învăța în containere pentru aproape trei ani
Atât elevii, cât şi cadrele didactice ale liceului din Iași îşi vor desfăşura activitatea în construcţia temporară pe o perioadă determinată, de aproximativ 2 ani şi jumătate, pe perioada lucrărilor de consolidare şi modernizare a şcolii.
Procedura de licitaţie pentru încredinţarea lucrărilor se află în aceste momente în desfăşurare, termenul limită de depunere a ofertelor fiind data de 3 mai 2023.
Municipalitatea este nevoită să se ocupe de amenajarea acestei construcţii, de conectarea la utilităţi şi de asigurarea mobilierului necesar desfăşurării activităţilor şcolare.
Citește și: Două mame au bătut și au turnat oțet în ochii unei femei în timpul unui atac declanșat de o ceartă online
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.