Un medic din Franța vindea certificate verzi la 1.000 de euro bucata

Un medic din Franța a fost reținut pentru vânzarea de certificate verzi false la prețul de 1000 de euro bucata.

(Sursa foto: Google)

Un medic din Franța care profesa în apropierea Parisului a fost reținut de poliție fiind suspect în vânzarea a cel puțin 220 de certificate verzi false, la prețul de 1.000 de euro bucata.

Surse din cadrul poliției au precizat că și complicii medicului, o femeie de 53 de ani și un bărbat de 49 de ani, dar și aproximativ 20 de cumpărători au fost arestați preventiv.

Citeste si: Când se dă startul vaccinării anti-Coronavirus pentru minorii cu vârste între 5 şi 11 ani?! Autoritățile au anunțat unde se face imunizarea

Certificate și teste PCR false confiscate

Medicul de 56 de ani deține un cabinet în localitatea Joinville-Le-Pont, la sud-est de Paris. Acesta este suspectat că ar fi vândut cel puțin 220 de certificate verzi la 1.000 de euro bucata. În timpul perchezițiilor din cabinetul medicului, s-au găsit și au fost confiscate certificate şi teste PCR false.

De asemenea, anchetatorii au confiscat „circa cincisprezece conturi bancare în valoare de câteva mii de euro”.

Surse din cadrul poliției au declarat că aceste cazuri de falsificare a certificatelor și testelor Covid-19 implică „persoane angajate în centre de vaccinare(...) care folosesc codul medicului pentru a emite certificate false", însă rareori "un medic care vrea să facă profit”.

Citeste si: Controale în trafic făcute noaptea trecută de către Poliția Rutieră a Capitalei. 16 amenzi în valoare totală de peste 12.000 de lei

Teste PCR și certificate false pe Snapchat

În luna iulie anchetatorii au fost anunțați în legăturăcu existența unui cont de Snapchat care oferă teste PCR și certificate verzi false. Potrivit investigațiilor reiese că „pacienţii nu s-au prezentat niciodată la cabinet”.

Cei aproximativ 20 de clienți, toți cu vârste de peste 18 ani, nu se opun în mod deosebit imunizării, dar "perioada de vară" le-ar fi motivat achiziţiile frauduloase: "Unele ţări au cerut o schemă completă de vaccinare şi ei au plătit preţuri exorbitante pentru a pleca în vacanţe", a mai spus sursa din cadrul

poliţiei, citată de Agerpres.

Citeste si: VIDEO- Mesajul șocant transmis de către Ministerul Sănătății din Republica Moldova: ”La Chișinău avem cel mai mare cimitir din Europa. Așa că nu-ți fă griji”


Editor web

Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, specializarea Jurnalism și a urmat cursurile unui masterat în Resurse Umane.

A fost atrasă din timpul liceului de domeniul jurnalistic, motiv pentru care încă de pe băncile facultății a trecut prin redacțiile unor publicații și posturi de televiziune.

Și-a început cariera în presă în anul 2021 ca redactor pentru site-ul stirilekanald.ro, unde se află și astăzi și unde pune în practică pasiunea pentru jurnalism.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri