Un moldovean și-a stropit cu motorină partenera. Bărbatul a încercat apoi să îi dea foc: ”Te ard de vie”
Scandalul dintre cei doi a avut loc în noaptea de 4 iulie 2026, în locuința lor din Ivrea, provincia Torino.
În jurul orei 02:00, în cartierul San Bernardo, un scandal a izbucnit între cei doi și a fost la un pas de a se transforma în tragedie.
Asta după ce moldoveanul de 47 de ani, nervos peste măsură căci o suspecta de infidelitate, și-a stropit partenera, în vârstă de 53 de ani, cu motorină, apoi a încercat să îi dea foc.
Citește și: VIDEO Momentul în care un bărbat și-a împuşcat soţia şi copiii, după care și-a pus capăt zilelor. Atacul armat a avut loc în timpul unui meci
Moldoveanul a fost arestat
Totul s-a întâmplat sub ochii unui prieten, de 56 de ani, aflat și el în acea locuință și fiind cel pe care moldoveanul îl suspeta că îi este amant femeii.
„Mă înșeli, te ard de vie”, i-a spus atacatorul femeii.
Din fericire, așa zisul amant al femeii a intervenit între cei doi și a reușit să îl țină departe pe moldovean până la sosirea oamenilor legii.
Citește și: O femeie din Albești, arsă de vie în casă. Doi copii au rămas fără mamă din cauza incendiului devastator
În stare de șoc, după ce partenerul șomer și băut a fost la un pas să îi dea foc, căci i-a văzut pe ea și pe amicul lor ieșind din aceeași cameră, și-a anunțat și o rudă care locuiește în apropiere de cele întâmplate.
La fața locului au ajuns în scurt timp carabinierii din Azeglio și Borgomasino, care l-au imobilizat pe bărbat și i-au luat bricheta. Apoi acesta a fost arestat pentru tentativă de omor, dus la penitenciarul din Ivrea, fiind pus la dispoziția Parchetului din Ivrea, care coordonează ancheta.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.