Un român a ajuns în spatele gratiilor pentru sclavie modernă. Oamenii legii din Anglia fac un apel către românce
Anghel I., un român în vârsta de 49 de ani, va petrece 11 ani în spatele gratiilor, după ce polițiștii englezi au stabilit că a racolat două tinere din România pe care le-a obligat să se prostitueze în Marea Britanie.
Românul în vârstă de 49 de ani, care este stabilit în Harehills, o zonă din estul orașului Leeds, Anglia, a fost condamnat la 11 ani de închisoare în urma unei anchete începute în luna martie a acestui an. Cercetările oamenilor legii au dus la descoperirea unor practici de sclavie modernă pentru două femei, de origine română, care au fost găsite acolo.
Detectivii de la Leeds Child Vulnerable to Exploitation Team (CVET) sunt de părere că românul să fi traficat alte femei în Marea Britanie în scopul exploatării sexuale și încurajează pe oricine care crede că a fost o victimă să îi contacteze.
Polițiștii englezi fac apel la româncele care cred că au fost traficate
„Sper că acest rezultat va da oamenilor încredere să raporteze poliției activitățile care ar putea fi legate de sclavia modernă, astfel încât să putem lua măsuri cu partenerii împotriva celor care sunt implicați în această practică îngrozitoare.
Leeds CVET poate fi contactat la numărul 101 sau prin intermediul LiveChat de pe site-ul web al poliției din West Yorkshire.
Citeste si: O femeie și-a sunat iubitul și i-a spus că ea și fiica ei sunt sechestrate, dar femeia l-a indus în eroare
Pentru mai multe informații despre cum să depistați semnele și să raportați sclavia modernă, polițiștii susțin să consultați paginile de sfaturi de pe site-ul web al poliției din West Yorkshire.
În patru luni de la informarea transmisă de Poliția Română polițiștilor britanici, respectiv în luna martie 2022, suspectul, cetățean român, a fost trimis în judecată, judecat și condamnat la executarea pedepsei cu închisoarea de 11 ani și opt luni, pentru exploatarea sexuală a celor două victime.
„Acest caz reflectă reacția rapidă a Poliției Române în fața situațiilor de risc în care se pot afla victimele exploatării, subliniază buna și eficienta cooperare a forțelor de poliție române și britanice, precum și angajamentul acestor instituții în lupta împotriva traficului de persoane”, au informat polițiștii români.
Citeste si: VIDEO- Un grup de tineri au distrus mesele, scaunele și canapele dintr-un apartament din Mamaia
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.