Un român și un neamț au ajuns în spatele gratiilor după ce ar fi ucis un bărbat de 60 de ani
Un tânăr român în vârstă de 24 de ani și un neamț în vârstă de 23 de ani se află în aceste momente în spatele gratiilor, după ce cadavrul unui elvețian în vârstă de 60 de ani fost găsit fără suflare în camera unui han în care locuiau cu toții. Tragedia ar fi avut loc în luna septembrie, dar mai multe detalii au ieșit la iveală abia acum.
Felix Zehnder este cel care administrează Gasthof Adler din Birmenstorf AG. Acesta pregătea prânzul pentru oaspeții săi, în momentul în care un angajat a venit să-l anunțe de moartea bărbatului în vârstă de 60 de ani:" Șefu', domnul din camera 10 a murit!". Mai târziu avea să se afle că este vorba despre o crimă.
Citeste si: Caz șocant! Un bărbat și-a vândut traficanților de carne vie fiica și soția pentru a scăpa de datorii
Conform detaliilor care au ajuns în atenția publicului vinerea trecută de procuratura din Argovia, trupul neînsuflețit al unui elvețian în vârstă de 60 de ani a fost găsit la 16 septembrie într-o cameră de hotel din zona Baden AG. Polițiștii vorbesc despre o crimă violentă. Principalii doi suspecți, un român în vârstă de 24 de ani și un german în vârstă de 23 de ani, se află acum în spatele gratiilor.
Crimă violentă într-un han din Elveția
Potrivit informațiilor victima este un elvețian în vârstă de 60 de ani, pe nume Blick, Fabio T.. "Locuia aici de aproximativ cinci ani", a declarat patronul hanului. Camera la han îi fusese plătită de o instituție socială. "Nu am avut prea multe contacte cu el. Venea doar din când în când să bea o cafea sau să cumpere țigări".
Se pare că pe timpul nopții, bărbatul devenise din când în când gălăgios. "Poate pentru că se afla sub anumite influențe", afirmat Zehnder. Proprietarul nu știe dacă cei doi tineri ar fi fost deranjați de victimă.
"T. fusese plecat o săptămână întreagă înainte. De aceea nu am observat-o", a declarat Zehnder. În plus, el spusese recent că vrea să se curețe. Și: La etajele superioare există întotdeauna diverse mirosuri. "Dar în acea zi de vineri a fost mai extremă".
Românul în vârstă de 24 de ani locuia la han de la începutul anului
În momentul în care a fost descoperit trupul neînsuflețit al elvețianului în vârstă de 60 de ani, cei doi tineri dispăruseră și nu se aflau la fața locului. "S-au întors câteva zile mai târziu", a declarat proprietarul.
Parchetul a publicat doar că victima și cei doi suspecți se cunoșteau și că cercetările privind desfășurarea exactă a evenimentelor sunt încă în curs de desfășurare.
În aceste momente, celor doi suspecți li se aplică prezumția de nevinovăție.
Este studentă în anul al treilea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. A absolvit profilul filologic al Colegiului Național Ion Creangă din Capitală.
Pasiunea ei pentru domeniul jurnalistic a început încă de pe vremea când era elevă în clasele primare. Fiind foarte dornică să afle mai multe lucruri despre mass-media și televiziune, Alexandra a urmat mai multe cursuri destinate copiilor și adolescenților.
Pe lânga pasiunea pentru jurnalism, Alexandra este foarte interesată de teatru și film. În liceu a urmat cursuri de actorie și a participat la festivaluri pentru liceeni., iar ,,Titanic Vals” de Tudor Mușatescu este piesa ei de teatru preferată.