Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod. Accident devastator în Brașov
Tragedia a avut loc în zona cunoscută sub numele de „Drumul cu Plopi”, pe segmentul rutier care face legătura între Brașov și localitatea Sânpetru.
S-a dat alarma în noaptea de luni spre marți, după producerea unui accident mortal. În urma unei deplasări cu viteza, un șofer de 25 de ani, originar din comuna Dumbrăvița, a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un cap de pod.
Citește și: VIDEO Două fete, spulberate pe trecerea de pietoni, în Bușteni. Șoferul de 63 de ani nici măcar nu a încetinit
Familia tânărului se pregătește de înmormântare
Martorii au sunat rapid la numărul unic de urgență 112, iar la fața locului au ajuns, în jurul orei 23:30 un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.
La sosirea salvatorilor, vehiculul era transformat într-un morman de fiare, iar șoferul de 25 de ani era blocat în habitaclu.
În ciuda intervenției prompte a salvatorilor, din păcate, medicii au fost nevoiți să îi constate decesul șoferului, care suferise leziuni incompatibile cu viața.
În cauză, polițiștii Biroului Rutier Brașov au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia, fiind deschis și un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.