Un vapor dispărut de zeci de ani, găsit pe fundul Lacului Vidraru: „Arca lui Noe”
În urma retragerii controlate a apei de la Barajul Vidraru epava unui vapor de mici dimensiuni, turistic, a fost descoperită. Localnicii au mai multe ipoteze cu privire la originea și anul dispariției.
Lacul Vidraru a fost secat controlat, la cel mai adânc nivel de până acum. Pe fundul lacului a fost descoperită epava unui vapor de mici dimensiuni, turistic. Reprezentanții echipelor tehnice au declarat că fac cercetări pentru a afla detalii despre originea navei, dar și despre perioada în care s-a scufundat.
„Este o descoperire rară, având în vedere că lacul Vidraru nu a fost niciodată coborât la un nivel atât de mic în ultimele decenii. Vom analiza structura pentru a stabili starea epavei și pentru a înțelege împrejurările dispariției sale”, au declarat reprezentanții echipelor tehnice, potrivit ziaruldemuscel.ro
Autoritățile ar lua în calcul mai multe variante cu privire la viitorul epavei, printre care conservarea la fața locului ca obiect de patrimoniu tehnic sau mutarea și restaurarea acesteia într-un spațiu unde ar putea fi expusă publicului.
În timp reprezentanții echipelor tehnice așteaptă rezultatul verificărilor pentru informații exacte, localnicii din zonă au mai multe ipoteze. Vaporul găsit scufundat ar fi reprezentat un adevărat simbol al turismului de la Vidraru, când plimbările cu barca erau printre cele mai apreciate activități din zonă.
În timp ce unii susțin că vaporul ar fi dispărut în anii 1990, în urma unei furtuni violente, alții sunt de părere că vaporul ar fi fost funcțional chiar și după 2010, iar scufundarea lui ar fi fost recentă.Imagini cu epava vaporului au ajuns virale pe rețelele sociale. Unul dintre videoclipurile publicate a stârnit un val de reacții controversate, unele mai mult sau mai puțin ironice, în care oamenii și-au dat cu părerea despre golirea barajului, despre epavă, dar și despre actuala conducere a țării.
Nu cred că va mai fi apă vreodată, ăștia pustiesc totul.
Pe el că e plin cu aur! Oricum e al francezilor că ei au dus apa!
Vaporul acela e scufundat de prin 2012-2013.
Arca lui Noe, sunt doar câteva dintre comentarii.