Cele mai furate produse din magazine sun untul și salamul. Reprezentanții magazinelor le-au pus acestor produse sisteme antifurt.
Oamenii au început să fure din ce în ce mai mult din cauza scumpirilor din ultima perioadă. Astfel că se fură masiv alimentele de bază. În magazinele mari, untul, salamurile și cașcavalul au fost închise în sisteme antifurt. Multe dintre aceste produse aproape şi-au dublat prețul în ultimul an.
Citește și: VIDEO- Sume uriașe pentru locuințe: Clujul bate recordul la prețul chiriilor
Sunt zeci de raioane cu produse securizate. Cu ani în urmă, se foloseau în magazinele mari sisteme antifurt doar pentru bunurile de nişă, astăzi însă- în multe cartiere din Capitală, dar şi din alte oraşe, retailerii folosesc alarme şi pentru produsele de bază.
Untul este protejat în seifuri, ca bijuteriile
Imediat îți dai seama care sunt cele mai vânate produse, deoarece ele sunt securizate. De la caşcaval, salamuri, până la unt şi vinuri- toate cu sisteme de alarmă.
Citește și: Tot ce trebuie să știi despre tăiatul porcului. Iată ce reguli trebuie să respecți pentru a nu primi amendă
„Da, şi eu am văzut şi am rămas surprins. Puterea de cumpărare scăzută, oamenii nu mai au bani. Din ce am discutat cu comercianții spuneau că se fură foarte mult pachetul de unt, acele salamuri de Sibiu. Unii le iau să mănânce, alţii le iau să le revândă.”, a zis Dorin Cojocaru, specialist în Industria Alimentară pentru observatornews.ro.
Untul, de pildă, este protejat în unele hypermarketuri, ca bijuteriile, în seifuri.
Citește și: Cât costă un porc în 2022? Prețuri pentru carnea destinată mesei de Crăciun
Client: „Ultima oară l-am luat cu 13 lei.”
Reporter: „Cum e preţul ăsta?”
Client: „Mi se pare foarte mare. În contextul în care era undeva la 6 lei, 7 lei. Coşul zilnic a depășit foarte, foarte mult.”
Dorin Cojocaru, specialist Industria Alimentară: „Untul este un produs cu valoare mare, cu gramaj mic. Exact cum sunt diamantele.
În 2022, untul s-a scumpit cu peste 43% faţă de acum un an, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.
Conform specialiștilor cele mai furate produse sunt cele de bază: „Detergenți, ciocolată, ustensile de bucătărie, orice. Se fură orice.”.
Feliciu Paraschiv, retailer: „Până în luna noiembrie furturile au crescut cu undeva la 15 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2020.”
Se pare că furturile ţin pasul cu inflaţia cumva. Specialiştii mai au o ipoteză în ceea ce priveşte sistemele antifurt din magazin.
Dorin Cojocaru, specialist Industria Alimentară: „Poate să fie şi marketing. Uite dom`le ce valoare are bucățica aia. Să nu fie şi marketing înșelător.”
Cert este că inflaţia mare i-a determinat pe mulţi români să cumpere mai puţin sau să mănânce alimente de o calitate mai slabă.
„Sunt aici ca să-ți transmit informația în timp real” - Relatează adevărul și duce mai departe tehnicile învățate în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București. Cu trei ani de licență și doi ani de master, plus experiența acumulată în presă, se declară o adevărată jurnalistă.
„Asta mi-am dorit să fac dintotdeauna. Sunt o persoană cu bun simț, iubesc ceea ce fac, iubesc oamenii, animalele, natura și lucrurile frumoase. Ca un jurnalist adevărat, citesc și sunt preocupat de dezvoltarea personală. Sunt aici pentru mine, pentru tine, pentru voi, pentru a face ca lucrurile să funcționeze cum trebuie în țara noastră"
Georgiana Balaban ocupă funcția de traffic manager.