Unul dintre cei mai batrani si mai mari elefanti din Africa a fost ucis de braconieri in sudul Kenyei, a anuntat luni o organizatie de protejare a animalelor. Potrivit acestora, in intreaga lume mai exista doar 25 de astfel de exemplare cu colti uriasi.
Elefantul Satao II a fost gasit mort, luni, in pacrul national Tsavo. Acesta ar fi fost ucis de o sageata cu otrava, o tehnica extrem de folosita de braconieri.
"Din fericire, gratie colaborarii cu serviciul kenyan pentru fauna salbatica, am gasit carcasa inainte ca braconierii sa poata fura fildesul", a precizat acesta, adaugand ca braconierii au fost arestati, potrivit BBC .Coltii
Potrivit Uniunii internationale pentru conservarea naturii (UICN), populatia de elefanti din Africa a inregistrat cea mai mare cadere din ultimii 25 de ani: pe continent traiesc acum circa 415.000 de elefanti, respectiv cu 111.000 mai putini decat deceniul trecut. Iar masacrul continua in ritmul abrupt de 30.000