Un val de refugiați a ajuns în Vama Siret. Femeie ucraineană: „Mă duc la Mănăstirea Putna să mă rog pentru țara noastră!”
Mii de refugiați au ajuns ieri, 24 februarie 2022, în Vama Siret. Oamenii au plecat speriați din calea războiului. Cu copiii și cu ce aveau pe ei au trecut granița. O femeie din Ucraina a declarat că merge la Mănăstirea Putna pentru a se ruga pentru țara ei.
Mii de cetățeni ucraineni, dar și români din nordul Bucovinei, au trecut granița în România, joi, 24 februarie 2022, din cauza invaziei Federației Ruse. O femeie din Ucraina, care este căsătorită cu un român, a declarat că și-a luat copilul în brațe și a venit pe jos până la Siret. Ea a evitat să aștepte ore în șir cu cel mic în mașină.
O altă femei din Ucraina a spus: „Mă duc la Mănăstirea Putna să mă rog pentru țara noastră.“
Oamenii fug neputincioși din calea războiului
Un bărbat din Cluj este căsătorit cu o româncă din Cernăuți și a precizat că a primit un telefon de la Kiev, joi dimineață, la ora 06:00, care i-a spus că acolo se trage. „Noi am pus în mașină tot ce am crezut că ne trebuie.
Lumea e panicată. Oamenii sunt speriați și speră să nu ajungă războiul până la Cernăuți.“
Bogdan Teodorescu a spus că există riscul pentru Rusia „de a fi aproape complet izolată comunicațional”, în contextul evoluției situației de securitate din Ucraina, arată dcnews.ro.
„Deja, la acest moment, în secolul în care trăim, unde toți suntem online tot timpul, există riscul pentru Rusia de a fi aproape complet izolată comunicațional. Nu mă refer la altceva. Dar, comunicațional, Rusia, în acest moment, este chiar agresorul. Nu mai poate fi vorba de altceva! M-am gândit practic: dacă aș fi pe partea celalată, ce aș putea să spun ca să fiu în picioare? Fiindcă, până acum, puteam spune că americanii
exagerează. Dar acum ce mai poți să spui?!”, a spus Bogdan Teodorescu pentru sursa citată.
„Mai există un aspect, cel al imaginilor dezastrului pentru civili. În secunda în care aceste imagini apar, e foarte greu să fii de partea Rusiei. Să explici ce? Nu este deloc clar pentru foarte mulți oameni de ce a atacat Rusia. Unul dintre lucrurile pe care Vladimir Putin nu a reușit să le dezvolte în discursurile sale e o explicație simplă: Rusia atacă Ucraina pentru că... E una dintre teoriile comunicării.
Nu poți să ai foarte multe adevăruri despre un singur lucru. Trebuie să fie un adevăr, nu nouă!”, a subliniat Bogdan Teodorescu.