Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Sfânta Parascheva Iaşi”, medicul Florin Roşu, afirmă că în România nu există în prezent niciun caz şi nici măcar o suspiciune de variolă a maimuţei.
Declarația medicului vine după ce au apărut îngrijorări în privința răspândirii acestei boli identificată deja în Europa şi America de Nord. Din fericire, potrivit acestuia, nu se transmite uşor şi poate fi prevenită prin vaccinarea împotriva variolei umane.
„Boala se vindecă spontan în câteva săptămâni”
Florin Roşu arată că virusul variolei care este responsabil pentru boala denumită „variola maimuţei” provoacă „o boală uşoară care se vindecă spontan în câteva săptămâni”.
Citeste si: Absolvenții instituţiilor de învăţământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de indemnizaţie de şomaj
„ Nu există vaccin sau tratament special destinat acestei patologii. Prevenţia poate fi realizată prin vaccinarea împotriva variolei umane, metodă care şi-a verificat eficacitatea chiar în anul 2003, când s-a stopat răspândirea acesteia în Statele Unite ale Americii.
Medicul Florin Roşu a explicat care sunt simptomele bolii.
Citeste si: Vești proaste în România. Anunț din partea ANAF pentru românii care plătesc cash la curier
„ Este un virus asociat, de obicei, călătoriilor în Africa de Vest. Semnele clinice sunt reprezentate de erupţie- aceasta este asemănătoare rujeolei, herpesului uneori chiar şi sifilisului- febra, cefaleea, dureri de spate ganglioni limfatici umflaţi – un semn foarte important – frisoane, oboseală accentuată. Cum se transmite? Prin contact cu fluidele corporale sau picături de salivă de la persoanele sau animalele infectate, dar nu se transmite uşor ”, adaugă medicul de boli infecţioase.
Laura are 23 de ani și este din Suceava. A terminat facultatea de jurnalism în 2022 si va urma un master.
Face parte din echipa stirilekanald.ro din martie 2022.
Este o fire ambițioasă, creative, pasionată de frumos, sensibilă, dar și puternică.
”Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce am zi de zi. Am ajuns aici datorită faptului ca îmi place să scriu”