Polițista care se afla pe scaunul din dreapta al autospecialei a ajuns la spital.
„O mașină de poliție s-a răsturnat după ce a fost implicată, aseară, într-un accident în București. Autospeciala se află în misiune cu semnalele optice și acustice în funcțiune, când a fost implicată în accident cu un alt autoturism într-o intersecție din oraș. În urma impactului, o polițistă aflată în mașina de poliție, pe locul din dreapta față, a fost transportată la spital. De asemenea, ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind zero. În continuare se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs accidetul de circulație”, a spus Cristina Dorobanțu.