Află ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 12 ianuarie 2025!
Pe 12 ianuarie 2025, în Calendarul ortodox, este prăznuită Sfânta Mucenită Tatiana, una dintre cele mai cunoscute martire ale creștinismului timpuriu. Viața ei este un exemplu de credință neclintită și iubire pentru Hristos, în ciuda suferințelor și torturilor la care a fost supusă.
Viața Sfintei Mucenițe Tatiana
Sfânta Muceniță Tatiana s-a născut și a trăit în timpul domniei împăratului roman Alexandru Sever (223-235).
Într-o perioadă în care creștinii erau persecutați cu brutalitate, Sfânta Tatiana a fost arestată și forțată să aducă jertfe zeilor păgâni.
Citește și: Când nu se fac nunți în 2025?
Un alt episod similar a avut loc când mucenița a fost dusă la templul zeiței Artemis.
Potrivit tradiției, în momentul în care Sfânta Tatiana s-a apropiat de altar pentru a aduce jertfa cerută, din cer au coborât fulgere, iar templul a fost cuprins de flăcări.Judecătorii au continuat să o supună la chinuri inimaginabile: a fost aruncată în foc, dată la fiare, i-au fost scoși ochii, i-au fost tăiați sânii și a fost biciuită. În cele din urmă, pentru credința sa neclintită, i s-a tăiat capul.
Sfintele moaște ale Sfintei Mucenițe Tatiana
Capul Sfintei Mucenițe Tatiana se află astăzi la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, în aceeași raclă cu moaștele Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, și ale Sfinților Mucenici Serghie și Vah.
După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, în timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craiovești au adus capul Sfintei Mucenițe Tatiana, împreună cu moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea.
Citește și: VIDEO „Asta înseamnă bogăție”. „Udatul Ionilor”, tradiție unică în țară
Sfânta Muceniță Tatiana rămâne un model de curaj, credință și dăruire pentru toți creștinii. Pomenirea ei pe 12 ianuarie este un prilej de rugăciune și de aducere aminte a puterii credinței, chiar în fața celor mai mari încercări.
Pe 12 ianuarie 2025, credincioșii ortodocși sunt invitați să participe la Sfânta Liturghie și să se roage Sfintei Tatiana pentru întărire în credință și pentru ajutor în viața de zi cu zi.
Este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, şi deţine o experienţă de 14 ani în cadrul presei din România.
Şi-a început cariera în presa scrisă, iar ulterior a făcut tranziţia către mediul online, în special pe segmentul SEO.
În prezent, ocupă poziţia de SEO Specialist pentru stirilekanald.ro şi radioimpuls.ro, din cadrul trustului Dogan Media.
Este pasionată de lectură, schi, drumeţii montane, de pictură şi de tot ce înseamnă tehnologie.