VIDEO - Acuzații grave la adresa unor polițiști din Turda! Ce ar fi furat aceștia, chiar din centrul orașului

Doi ofițeri de Poliție din Turda sunt acuzați că ar fi furat chiar din centrul orașului. Astfel, procurorii au descins astăzi la adresele acestora pentru a stabili cum au decurs lucrurile.

„Pavajul din centrul orașului Turda ar fi ajuns, fără drept, în curtea a doi ofițeri cu funcții de conducere din poliția municipală. Procurorii au descins astăzi la adresele celor doi oameni ai legii și vor să afle dacă polițiștii știau de unde vine pavajul folosit în curte”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.

Polițiști acuzați că au furat pavelele din centrul orașului Turda

Centrul orașului Turda a trecut printr-o schimbare radicală, iar pavajul a fost înlocuit. Printr-o hârtie, la nivelul primăriei, s-a stabilit că acesta era deteriorat și nu mai putea fi folosit. Procurorii cred că acel document a fost întocmit în fals pentru a se profita de pe urma pavajului.
Pavajul respectiv ar fi ajuns în curtea a doi ofițeri din cadrul Poliției Turda. Procurorii au descins la cele două adrese și încearcă să afle dacă oamenii legii au fost cumpărători de bună credință sau au știut cum a fost obținută marfa.

Citește și: Dezastru în Vaslui! Două persoane au fost grav rănite în urma unei explozii puternice

„Activitățile de cercetare sunt desfășurate în rem în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale și delapidare. În conformitate cu prevederile legale, în funcție de evoluția anchetei, vor fi dispuse măsurile prevăzute de lege”, a explicat Andreea Vișan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.
Procurorii continuă cercetările în acest caz.


Reporter

„Sunt absolventă a facultății Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca.

Mi-am început cariera de jurnalist în urmă cu 14 ani la o televiziune locală, apoi am fost corespondentul mai multor posturi naționale. La început am lucrat în domeniul divertismentului, prezentam emisiuni și după ce am devenit prezentator de știri mi-am dorit să experimentez și viața de reporter. Odată ce am ieșit pe teren mi-am dat seama că mă regăsesc mai mult în acest rol și viața de corespondent mi se potrivește perfect.

Din cei 14 ani de televiziune, 7 i-am petrecut în familia Kanal D”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri