Echipe mixte de specialiști din cadrul MApN, SRI și MAI au început investigațiile pentru a determina cu exactitate circumstanțele incidentului.
„Locuitorii din județul Tulcea au primit din nou mesaje RO Alert după ce o dronă s-a prăbușit în țara noastră. Oamenii sunt terorizați și se simt tot mai tare în pericol. Autoritățile fac însă apel la calm și ne asigură că România nu a fost pusă în pericol”, a spus Christian Sabbagh.
Puțin înainte de ora două noaptea, liniștea localnicilor din Delta a fost spulberată de o serie de explozii venite de pe malul ucrainean al Dunării. La scurt timp, sătenii din nordul județului Tulcea s-au trezit cu un mesaj RO Alert care îi îndemna să se adăpostească de urgență, întrucât exista riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian. O dronă de luptă sau fragmente din ea au ajuns din nou pe teritoriul României, de data aceasta lângă localitatea Pătlăgeanca. Aparatul s-a prăbușit la doar patru sute de metri de vatra satului: „Când se prăbușește ne ferim și noi ca să nu ne cadă ceva, vreo bucată de dronă ceva.
Îngroziți, localnicii spun că pericolul a fost extrem de aproape, la o sută de metri de un grup de case și la numai cincisprezece metri de un drum județean.
Militarii români au făcut cercetări în teren și au identificat urmele dronei.
Forțele MApN vor continua misiunile de monitorizare a spațiului aerian.