Anul acesta, români votează de patru ori. Parlamentarii vor să comaseze alegerile, iar decizia finală se va lua în următoarea ședință de coaliție.
"Se poartă încă discuții la nivel înalt privind soarta celor 4 tipuri de alegeri din acest an. Guvernanții vor să ajungă la o înțelegere privind comasarea acestora. Diana Buzea ne spune daca au ajuns până acum la un punct comun. Bună seara Diana", a transmis Cristian Sabbagh.
Parlamentarii doresc comasarea alegerilor din acest an
"Buna seara!
Trebuie să mergem anul acesta de 4 ori la vot.
Cele două partide aflate la guvernare în acest moment urmează să ia decizia în următoarea sedință de coaliție, cel mai probabil joi. Există deja primele informatii ca PSD și PNL s-au înțeles ca alegerile locale și cele europarlamentare să fie pe data de 9 iunie, deci vedem o primă comasare. Partidele de opoziție, în schimb, au criticat această intenție. În acelasi timp, primul tur al alegerilor prezidențiale va fi în decembrie. În același timp, odată cu turul 2 al alegerilor prezidențiale vor fi și cele parlamentare, tot în decembrie, spun surse politice", a transmis Diana Buzea, reporter Știrile Kanal D.