Durata adaptării la școală variază, dar în general durează aproximativ trei săptămâni.
Începutul anului școlar aduce pentru mulți copii bucuria revederii colegilor și emoția noutății, însă pentru alții poate fi o sursă importantă de neliniște, presiune și chiar teamă. Anxietatea școlară devine tot mai prezentă în rândul elevilor, manifestându-se prin frica de note, dificultăți în adaptarea la colectiv sau presiunea așteptărilor părinților.
Psihologul Cristian Andrei explică faptul că aceste emoții sunt diferite de cele ale părinților și adulților, fiind specifice generației de elevi. Copiii sunt preocupați de cine vor întâlni, ce vor povesti și care va fi locul lor în colectivul clasei. Mulți experimentează episoade anxioase odată cu revenirea la școală, deoarece vacanța s-a încheiat și timpul liber nu mai este la fel ca înainte.
Citește și: VIDEO „Pare să fie o lipsă de maturitate”. Adulții care nu se pot desprinde de părinți
Anxietatea apare adesea din cauza incertitudinii legate de ce urmează: „Nu știi ce să aștepți, cum te vei descurca, dacă vei face față situației sau dacă te vei face de râs.” Manifestările pot include agitație, insomnie în noaptea dinaintea primei zile, întârzieri, schimbări repetate de haine și chiar refuzul de a merge la școală.
Pentru a ajuta copiii să depășească aceste momente, psihologul recomandă ca părinții să îi încurajeze să meargă împreună cu 2-3 colegi la școală, astfel încât să se simtă în siguranță și să se relaxeze prin glume și companie.
Această strategie ajută copilul să uite că este prima zi de școală și să reducă tensiunea emoțională.Citește și: VIDEO Afecțiuni cardiovasculare provocate de stres
Durata adaptării la școală variază, dar în general durează aproximativ trei săptămâni. Un factor important care influențează această perioadă este menținerea legăturii cu colegii pe parcursul vacanței și participarea la activități care să păstreze conexiunea cu mediul școlar.
Părinții au un rol esențial în pregătirea emoțională a copiilor pentru școală. Cu cât copilul are mai multe informații despre ce îl așteaptă, cu atât anxietatea scade. De aceea, este recomandat ca părinții să discute cu copiii despre schimbările din școală, cum ar fi reamenajarea sălilor sau apariția unor colegi noi, și să le ofere detalii despre atmosfera care îi va întâmpina.
Sursa foto: Shutterstock.
Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.
Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.