De la petreceri la mare și în străinătate, până la bâlci cu gust de scumpiri, organizat la Caracal
Românii au mai bifat o minivacanță în care fiecare s-a distrat după buget. Unii la mare, unii la grevă, unii prin străinătate, alții pe la bâlci. Pentru trei zile, Caracalul a fost buricul Olteniei și a adunat, sub un nor gros de fum de mici, petrecăreți din patru zări. S-a mâncat, s-a băut, și s-a cheltuit parcă mai mult decât în alți ani, semn că scumpirile au ajuns până la bâlci.
Așa s-a văzut de sus Caracalul, orașul în care s-a răsturnat carul cu... distracție. Trei zile au răsunat boxele și s-a ridicat fumul gros de mici deasupra tiribombelor, de s-a văzut din satelit. A fost semn că e bâlci și vreme de ieșit din casă.
De sus, privind Caracalul, orașul în care distracția a luat amploare- Fum de mici și tiribombe, un spectacol vizibil chiar și din satelit
„- Care este legătura între român și bâlci?
- Pâine și circ. Nu asta ne dădeau și în antichitate? Aveți dumneavoastră aici, destulă.
- Și circ de ce?
- Păi, dacii și romanii nu făceau un pic de circ?”, s-au amuzat mesenii.
Și, ca la un semn, lumea s-a adunat din cele patru zări ale Olteniei. Mai sărac sau mai bogat, tot românul a mai găsit ceva mărunt prin buzunare pentru un mic, o bere un suvenir sau o tiribombă.
O lume colorată, pestriță, inundată de manele și miros de mici sfârâind la grătar s-a întins cât vezi cu ochii. Un tablou tipic românesc în care fiecare și-a găsit locul și norocul, în funcție de… buget.
Petrecere, petrecere... dar parca pe mai mulți bani anul ăsta și-au zis oltenii când au văzut ca micul și hamsia se vând la bâlci la același preț ca pe plaja din Mamaia.
„Te plimbi, te uiți, chestii d-astea. Da, dar bâlciul nu este pentru plimbat, e pentru cumpărat. Prețurile sunt scumpe. Sub 15 lei nu găsești nimic, să dai un copil în tiribombă, pe un tobogan.
Criza lovește și la bâlci. Schimbări resimțite de comercianți și o vreme neîndurătoare transformă distracția în noroi
Criza a ajuns și aici și se simte, spun cu amar comercianții convinși că vremurile s-au schimbat, că nici bâlciul nu mai e ce a fost acum în vremea scumpirilor și grevelor.
Citește și: Risc de holeră în Marea Neagră, la 300 de kilometri de România. Accesul oamenilor pe plajă, interzis
Și nici vremea parcă nu mai ține cu ei. A plouat suficient cât să transforme praful din maidan în noroi.
La final toată lumea s-a simțit ușurată și de bani, și de stres. Au venit, s-au distrat și au lăsat în urmă dovada că au fost și anul ăsta la bâlci. La anul, primarul spune că are alte planuri pentru caracaleni.