VIDEO Atac armat într-o gară din Elveția, soldat cu trei victime. Suspectul ar fi strigat "Allahu Akbar”

Atac într-o gară de lângă Zurick

(Sursa foto: X.com)

Un bărbat a fost arestat, joi, după ce a atacat cu o armă albă pasagerii dintr-o gară din Elveția. Trei persoane au fost rănite și transportate de urgență la spital.

Poliția locală a transmis că toate cele trei victime spitalizate- cetățeni elvețieni în vârstă de 28, 43 și 52 de ani- se află acum în afara pericolului, după atacul din gara Winterthur.

Potrivit martorilor din gară, suspectul ar fi strigat expresia "Allahu Akbar” înainte de a lovi la întâmplare cu un cuțit, scrie Fox News

"La aproximativ 30 de metri distanță, am auzit un bărbat în spatele meu strigând Allahu Akbar de cinci sau șase ori, foarte emoționat și agitat”, a relatat un martor pentru publicația Blick.

Suspectul a fost trimis la psihiatrie cu trei zile în urmă

Suspectul, un elvețian în vârstă de 31 de ani, a folosit o armă cu lamă, au spus ofițerii Poliției Cantonale din Zurich, adăugând că motivul este în curs de investigare.

Mario Fehr, directorul de securitate al cantonului Zurich, a declarat că este „clar de la fața locului că motivul acestui act trebuie căutat în domeniul radicalizării și extremismului”.

Marius Weyermann, comandantul poliției locale, a precizat într-o conferință de presă că suspectul locuia în zonă și a ajuns în atenția autorităților în 2015 pentru distribuirea de propagandă în favoarea grupării Stat Islamic (ISIS).

Cu trei zile în urmă, suspectul a fost trimis la un spital de psihiatrie după ce s-a prezentat la o secție de poliție, unde a făcut "declarații incoerente”.

A doua zi bărbatul a părăsit spitalul. Ofițerii l-au preluat, iar miercuri, medicii au certificat că nu mai reprezintă un pericol pentru sine sau pentru ceilalți, a adăugat șeful poliției din Zurich.

Președintele Elveției, "șocat de atacul terorist"

Președintele Elveției, Guy Parmelin, a declarat pe rețelele de socializare că a fost "șocat de atacul terorist din această dimineață de la Winterthur”.

"Acest lucru mă afectează profund”, a adăugat el.

Două dintre victime urmau să fie externate din spitale până spre seară, au menționat autoritățile elvețiene, în timp ce bărbatul în vârstă de 52 de ani a rămas spitalizat în urma unei intervenții chirurgicale la coapsă.

 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri