Bebeluș răpit de propriul tată
Sistemul "Alertă răpire copil" a fost activat aseară după ce o tânără mamă din Vaslui a anunțat că fostul iubit i-a furat bebelușul și amenință că o să-l ucidă.
Bărbatul în vârstă 31 de ani s-a despărțit recent de iubita mai tânără cu 10 ani și s-a mutat de la Bârlad- unde trăiau împreună, acasă la părinți, într-o comună din Galați. Furios că ea nu mai vede o cale de împăcare, individul a decis să-i ia bebelușul pe care îl au împreună. Șocant e că n-a acționat singur- la răpirea copilului, a participat și bunicul micuțului, în vârstă de 54 de ani.
Bebeluș răpit. Tatăl copilului a amenințat-o pe mamă că-l ucide dacă e denunțat
Mama copilului susține în schimb că fostul iubit i-a spus că va ucide copilul dacă îl denunță. Speriată, tânăra a sunat la 112, iar apelul disperat a determinat autoritățile să declanșeze sistemul de alertă răpire copil. Polițiști din 4 județe- coordonați de șeful Inspectoratului de Poliție Galați- au primit informații despre răpitor și au pornit pe urmele lui.
Bebelușul răpit a rămas în grija statului momentan
Bebelușul a fost preluat din casa tatălui direct cu ambulanța. La prima vedere, nu pare bătut, dar nici bine îngrijit.
Tânăra care mai are un copil de 2 ani a fost audiată de polițiștii din Bârlad și ar putea fi cercetată pentru neglijență. Cât despre tatăl bebelușului, i s-a întocmit dosar penal pentru lipsire de libertate, în mod ilegal.