VIDEO - Bunică din Ardeal la volan după ce a fost amendată de poliție

O bunică din Ardeal și-a făcut ambiția și și-a luat permis de conducere

(Sursa foto: arhivă personală)

70 e noul 40, ne transmite o bunică din Ardeal, care în pragul unui secol de viață le-a dat peste nas polițiștilor cu hotărârea ei îndrăzneață: să-și ia carnet.

Aurelia Onacă are 72 de ani și chiar dacă se mai plânge de șale, a învățat- în ultimii trei ani- să conducă de la mic, la mare toate vehiculele din ogradă. Cea mai aproape de suflet îi e motoreta de fabricație italienească. Cu ea gonea pe ulițele comunei când polițistul i-a făcut semn să oprească. Bunica își amintește de parcă ar fi fost ieri momentul în care s-a ales cu dosar penal:

„Mi-a fost mai mare necaz că am crezut că nu pot face școala că mi-a făcut dosar penal, dar m-a scos de sub urmărire”, spune bătrâna.

Sancțiunea n-a descurajat-o, ba din contră. Ambițioasă din fire, bătrâna s-a hotărât să dea examen la școala de șoferi.

Polițiștilor nu le-a venit să creadă că o bunică își poate lua carnetul. S-a întâmplat în Ardeal

No ad for you

Chiar dacă de proba legislației a trecut cu brio, la practică a picat de trei ori, dar nici acest eșec n-a făcut-o să dea înapoi. La a patra încercare, bunica a obținut carnetul și la scurt timp avea să facă senzație pe Tik Tokk.

„Nu le-am spus nici la familie, nici la băiat, numai cu preotul am vorbit, el m-a dus la examen... Lor le-am spus că mă duc la cumpărături”, mărturisește bătrâna.

Acum, mare parte din zi și-o petrece la volan, între casă și câmp și spune că nu i-a fost greu să învețe tainele șofatului. Singurul of al bunicii e că drumurile sunt proaste și că Dacia s-ar descurca mai bine pe asfalt:

Bunica din Ardeal stă acum mai mult la volan. Îi cam place viteza

„Se va face... Trebuie să se facă că e azilul aici și vor veni bătrâni.

Pe asfalt, mă duc cu a patra, a cincea”, spune femeia.
După ce a devenit șofer cu acte-n regulă, a obținut și permisul de conducere pentru motor și a învățat să conducă tractorul, cot la cot cu bărbații din sat. Soțul n-are decât cuvinte de laudă la adresa femeii pentru care vârsta e doar un număr.

- Ce ați zis când ați auzit că a luat permisul?
- Tare m-am bucurat, că eu nu am știut i-am zis da du-te ce iti trebuie tie scoala de soferi ca esti batrana?!, spune soțul femeii.

Bunica Aurelia nu se oprește aici. În viitorul apropiat, vrea să urce pe un motor de mare viteză.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri