Accident în lanț în Japonia, pe ninsoare! Cel puțin 67 de mașini au fost implicate.
Un carambol de proporții, produs pe o autostradă din Japonia, pe fondul ninsorii, s-a soldat cu un mort și 26 de răniți, vineri, 26 decembrie, chiar la începutul sezonului de sărbători de la final de an.
Carambol devastator cu 67 de mașini, din cauza zăpezii! O persoană a murit, iar zeci de oameni au fost răniți
Sâmbătă a fost anunțat că incidentul de pe autostrada Kan-etsu a pornit de la o coliziune între două camioane, în orașul Minakami, aflat la aproximativ 160 de kilometri nord-vest de Tokyo.
După impactul inițial, traficul a fost blocat pe anumite porțiuni ale autostrăzii, iar șoferii care veneau din spate nu au mai reușit să frâneze pe carosabilul acoperit de zăpadă.
În seara de vineri era în vigoare o avertizare de ninsori abundente, perioadă în care mulți japonezi își începeau vacanțele de sfârșit de an și de Anul Nou.
O parte din autostradă a rămas închisă pentru cercetările poliției, dar și pentru îndepărtarea epavelor și curățarea carosabilului.
🚨 Black ice triggers catastrophe — largest crash on a Japanese highway
— NEXTA (@nexta_tv) December 27, 2025
As many as 57 vehicles collided due to black ice on Japan’s Kan-Etsu Expressway. The chain crash began after a truck skidded on the icy road — a domino effect followed, with passenger cars and trucks… pic.twitter.com/fHQB1Hv4iF