VIDEO- Ce măsuri se vor lua la școala din Sectorul 1, unde un copil ar fi fost abuzat?

Astăzi s-a întrunit consiliul de administrație al școlii din Sectorul 1,unde un copil ar fi fost abuzat. Ce măsuri vor fi luate?

La școala din sectorul 1 din Capitală, unde un elev ar fi fost abuzat de colegi, de două ori, are loc la această oră consiliul de administrație. Astăzi vor să se stabilească măsurile pe care le vor lua la nivelul instituției de învățământ, astfel încât să nu se mai întâmple așa ceva, a transmis Cristina Dorobanțu.

Ce măsuri se vor lua la școala din sectorul 1, unde un copil ar fi fost abuzat?

La această ședință participă directoarea școlii, reprezentanți ai părinților, dar și profesorii. În urma acestei discuții se va lua un set de măsuri de prevenire și combatere a violenței în școli, asta după ce corpul de control al Ministerului Educației a venit zilele trecute cu un set de propuneri, care acum se transformă în măsuri concrete, mai ales că aseară, timp de trei ore, părinții au stat la discuții cu autoritățile, mai exact cu reprezentanți ai DGSAPC, dar și cu viceprimarul Sectorului 1. Părinții vor suplimentarea pazei în școli și asta pentru că în acest moment, există un singur paznic la șapte intrări, dar și suplimentarea camerelor video, însă în tot acest timp, ieri, a avut loc și o ședință a consiliului local de la primăria Sectorului 1, în care s-a votat bugetul pentru suplimentarea pazei în toate școlile din sector. În tot acest timp, autoritățile caută încă agresorul din această școală pentru că până în acest moment, încă nu se știe cine este posibilul agresor care ar fi abuzat în decembrie un copil în această școală, a

transmis Alexandra Cosman, reporter Știrile Kanal D.

Citește și: EXCLUSIV! De 8 Martie, un avocat explică cum să te protejezi ca femeie într-o societate plină de capcane la tot pasul


Reporter

„Încă din liceu știam ce-mi doresc să fac atunci când “o să fiu mare”. Așa că mi-am urmat visul. Am făcut facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București, apoi am continuat cu masterul, tot la aceeași facultate.

Visul a început să prindă contur abia când m-am angajat. Am început cu presa scrisă și ulterior mi-am făcut curaj să apar și în fața camerei. Aici am învățat, de fapt, ce înseamnă meseria de jurnalist și cât de importantă este relația pe care o ai cu oamenii din jurul tău.

Acum m-am reîntors la școală. În prima zi de cursuri o să fiu acolo, printre elevi, dar și atunci când se iau decizii importante pentru viitorul lor. Fac materiale pe educație, dar urmăresc și trendurile din social media... mai ales că ne petrecem o bună parte din timp cu telefonul în mână”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri