VIDEO| Chin fără sfârșit la porțile Greciei

VIDEO| Chin fără sfârșit la porțile Greciei

Nici măcar trei zile nu a ținut minunea la porțile Greciei unde calvarul statului la coadă e din nou la cote uriașe. Pe 12 kilometri s-au aliniat mașinile care așteptau să treacă granița. Românii care s-au nimerit acolo cu zecile ne povestesc cât chin îndură până să ajungă în vacanța de vis.

Întinderile de nisip ale Greciei au părut o Fată Morgana pentru sutele de turiști care au răbdat la aceste cozi ce păreau că se sfârșesc în alt orizont. Bară la bară, mașinile înaintau ca niște melci, în timp ce oamenii, cu copii mici după ei, s-au încins la peste 37 de grade.

Ca să treacă vremea cu folos, o familie a pornit o horă în mijlocul drumului! Un bărbat nu a mai avut răbdare să stea atâtea ore în autoturism, așa că s-a hotărât să meargă pe

jos spre graniță.

Citeste si: VIDEO| Miracol la porţile Greciei

La prânz, când căldura era toropitoare, autorităţile bulgare au început să împartă apă turiştilor care stăteau în coloana de maşini.

Turiştii români au povestit pe forumuri despre procedurile de la punctul de frontieră. Chiar dacă cei mai mulţi au trecut fără verificarea formularelor, doar cu prezentarea buletinului, autorităţile elene au testat aleatoriu oamenii, fără să le scaneze codurile QR.

Ministerul Afacerilor Externe spune că verificare formularelor electronice se desfăşoară simultan pe patru fluxuri, testările se fac de către trei echipe, iar aglomeraţia este cauzată de faptul că sunt testaţi toţi cetăţenii din afara statelor UE.

Citeste si: Cozi de kilometri la granița cu Grecia. Anunț oficial al MAE

Totodată, MAE precizează că face demersuri astfel încât autorităţile din Grecia să găsească din nou soluţii pentru a fluidiza traficul şi cere clarificări în legătură cu statutul punctului de frontieră Makaza, mai ales că mai mulţi români au scris pe forumuri că

au reuşit să intre în Grecia tocmai pe acolo!

Citeste si: Emily Burghelea s-a întors pentru ultima dată la fostul loc de muncă. Cum a fost surprinsă

 


Autor
Îți Recomandăm Și...