VIDEO Ciclonul Harry face ravagii în Italia și Spania. Alertă MAE pentru români după Codul Roșu de inundații

Ciclonul Harry face ravagii în zonele de coastă din Italia și Spania

(Sursa foto: Instagram)

Ciclonul Harry face ravagii atât în sudul Italiei și în mai multe regiuni de coastă din Spania, în special în Catalonia. MAE a lansat un avertisment pentru românii care ar putea călători în aceste zone.

Pe măsură ce ciclonul Harry traversează centrul Mării Mediterane, au apărut videoclipuri care arată valuri uriașe inundând străzile din sudul Italiei.

Autoritățile au emis coduri roșii de alertă în Sicilia și Sardinia, iar MAE român a transmis o alertă de urgență.

Ministerul Afacerilor Externe de la București informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Italia că Departamentul Național de Protecție Civilă menține, în perioada 20- 21 ianuarie, alerta de cod roșu pentru regiunea Sicilia.

Potrivit autorităților italiene, pe întreg teritoriul Siciliei, îndeosebi de-a lungul coastei Mării Ionice, pot avea loc fenomene meteorologice intense.

''Sunt așteptate precipitații intense, furtuni și rafale de vânt de până la 120 km/h, care pot cauza inundații de-a lungul râurilor și pârâurilor și alunecări de teren.

MAE le recomandă cetățenilor români să respecte indicațiile autorităților locale, să se informeze din surse oficiale și să evite deplasarea în zonele în care astfel de fenomene meteorologice le-ar putea afecta siguranța și integritatea personală''.

Ciclonul Harry a dus la evacuări în Italia

Potrivit presei italiene, rafalele de vânt au depășit 120 km/h, valurile au ajuns până la nouă metri, iar inundațiile de coastă s-au răspândit rapid.

În total, 190 de persoane au fost evacuate din zonele expuse din Sicilia, iar primarii au fost sfătuiți să acționeze rapid în fața pericolului valurilor bruște și al inundațiilor fulger.

Transportul a fost grav afectat de vânturile puternice care au provocat haos pe aeroportul Falcone Borsellino din Palermo, cu devieri și anulări. 

Inundații și în regiunea Catalonia din Spania

Alerte de inundații, închideri de școli și valuri înalte au fost raportate și în Spania, în Catalonia, în a doua zi de furtună intensă din est, potrivit Catalan News.

Pompierii caută trupul unui bărbat luat de ape în localitatea Palau-sator, în timp ce magazinele din Girona au fost îndemnate să se închidă din cauza creșterii nivelului râului Onyar.

Este a treia zi de vreme severă în Catalonia, după ce un sistem de furtuni a provocat ploi abundente luni, cu peste 105 litri pe metru pătrat înregistrați în anumite zone din Girona și valuri care depășesc șase metri de-a lungul coastei.

Furtuna era așteptată să se intensifice pe tot parcursul zilei de azi, determinând autoritățile să rămână în alertă maximă.

Episodul, cunoscut în catalană sub numele de „llevantada”, este un fenomen meteorologic tipic, marcat de vânturi puternice dinspre est și precipitații foarte intense.

 


Autor
Îți Recomandăm Și...
Parteneri