"Nu sunt intrunite conditiile pentru a forma un guvern", a anunțat președintele Iohannis la finalul consultărilor.
Pata de culoare a acestor consultări a reprezentat-o Alianța pentru Unirea Românilor. Liderii AUR au vrut să se comporte ca un cetățean de rând. Așa că cei patru membri ai delegației, în frunte cu avocata Diana Șoșoacă au venit pe jos la Cotroceni.

Doar că dorința lor de a intra fără mașini, i-a adus în încurcătură.
Până la urmă, cu ajutorul unui reprezentant al Administrației Prezidențiale cei patru lideri au reușit să ajungă în Palat pentru a se întâlni cu președintele. Au bifat și prima întârziere a unui partid la negocierile cu șeful statului.

Consultări cu circ la Cotroceni. Președintele Iohannis nu a putut alege un premier

Nici întâlnirea cu șeful statului nu a fost una tocmai protocolară. Diana Șoșoacă a refuzat să își țină masca regulamentar. A purtat-o sub nas. Cât despre negocieri, liderii AUR l-au anunțat pe președinte că ei nu vor sprijini niciun guvern.

„La sfârșitul întâlnirii cu domnul Iohannis, înainte de a ne despărți, mi-am dat jos masca”, susține senatoarea AUR.
„Noi cei de la AUR se pare că am încurcat multe socoteli și suntem bucuroși pentru asta.


Există o discuție să lase domnii din actualele partide bătaia pe ciolan, să întrebe fiecare alegătorii pe cine să pună în fruntea de premier, de președinte al Camerei”, susține președintele noului partid.

Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro

Citeste si: Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."- wowbiz.ro

Sub semnul neînțelegerilor s-au desfășurat și consultările cu celelalte partide. PNL și USR nu au reușit să ajungă la un acord în ceea ce privește numele premierului. Liberalii l-au propus pe Florin Cîțu.
„Cealaltă componentă a mandatului și anume ca președinția Camerei Deputaților să fie deținută de președintele PNL”, a declarat liderul PNL.

PNL și USR nu se înțeleg la împărțirea funcțiilor

În timp ce viitorii parteneri de guvernare au venit cu alte conditii.
„Dacian Cioloș a fost și este propunerea USR PLUS pentru poziția de premier, în situația în care cei de la PNL vor opta pentru președinția Camerei Deputaților”, a declarat co-președintele USR-PLUS.

Relația între cele două partide este tensionată, dupa ce liderii nu au reușit să își împartă funcțiile. Șefia Camerei Deputaților este mărul discordiei.

După întâlnirea cu șeful statului liderii maghiari au anunțat că sunt dispusi sa intre la guvernare alaturi de PNL si USR PLUS.

De cealaltă parte, social-democrații se pregătesc de opoziție. I-au spus președintelui că ei își doresc un guvern de uniune națională, în frunte cu Alexandru Rafila.

Citeste si: Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”- kfetele.ro

Citeste si: Descoperirea macabră în Timiș. Un tânăr de 24 de ani, gasit mort pe un câmp. Ar fi fost împuşcat în gât- radioimpuls.ro

„Noi am exclus orice posibilitate de a face un guvern cu PNL”, a declarat liderul PSD.

Dacă dorința nu le este îndeplinită, nu sunt dispuși să voteze nicio alta formulă de guvernare. Dupa negocieri concluzia presedintelui a fost clara, iar seful statului va chema partidele la o noua runda de consultari.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si