Sute de persoane au fost surprinse în timp ce așteptau la coadă la Policlinica Veche din zona centrală a municipiul Satu Mare.
Sute de persoane au fost surprinse în timp ce așteptau la coadă la Policlinica Veche din zona centrală a municipiul Satu Mare.
Sute de persoane au stat azi la rând să se poată programa pentru a beneficia de servicii medicale la policlinica din Satu Mare. Oamenii susțin ca nu răspunde nimeni la telefonul destinat programărilor, așa că au decis să meargă fizic pentru a stabili programările de care aveau nevoie.
”Este o bătaie de joc”
Unii dintre cei care au stat în această dimineață la rând au venit din zona rurală a județului Satu Mare.
Citește și: Munca de acasă, avizată pentru angații cu copii de până în 8 ani! Documentele care trebuie depuse
”Am sunat și de o sută de ori la telefon pentru a mă putea programa. Nu am reușit, așa că am fost nevoită să vin personal, doar pentru asta. Ca pe vremuri stăm la coadă, am crezut că nu se vor mai întoarce acele perioade de tristă amintire.
Un alt sătmărean susține că unii pacienți au stat la rând mai multe ore, iar când au ajuns la ghișeu, pentru a se programa, li s-a transmis că nu mai sunt locuri disponibile. Acesta a cerut intervenția autorităților competente.
”Priviți și vă minunați.