VIDEO Criminalul din Otopeni, acuzat că și-a ucis cu sânge rece fiul vitreg, capturat după 12 ore de negocieri. Polițiștii au intrat peste el în casă. Individul este reținut pentru 24 de ore

După ore întregi de negocieri, în care suspectul nu a vrut să iasă din locuință, polițiștii au intrat peste el în forță.

Trupele de intervenție specială de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale au coborât în rapel și l-au imobilizat pe individul care și-a ucis în bătaie fiul vitreg. Bărbatul acuzat de omor a fost încătușat de oamenii legii, care l-au scos din apartament și l-au transportat la secție.

Inculpatul nu a vrut să răspundă la întrebările jurnaliștilor, dar trebuie să dea explicații în fața oamenilor legii.

Citește și: Ei sunt soții care au pierit după ce s-au răsturnat cu mașina într-o râpă din Deleni. Se îndreptau spre un parastas, dar și-au găsit sfârșitul pe drum

Individul a fost reținut pentru 24 de ore 

Agresorul este acuzat că și-a ucis în bătaie fiul vitreg, după care a amenințat că își va arunca fiul biologic, un bebeluș de doar 1 an, de la balcon.

Negocierile au început încă de dimineață, dar nu au avut rezultat.

„Dimineața au început negocierile. Negocierile le-au purtat colegii mei, negociatori, pentru a evita vătămarea acestei persoane. Dar în final am intrat în forță, într-adevăr. Colegii sunt de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, într-o acțiune comună, prin spargerea ușii, am intrat fără să fie vătămată vreo persoană. Se aștepta să răspundă penal. Negocierea asta a constat, să-l avem lângă ușă, să-l avem în siguranță.

În acest moment, colegii mei vor efectua verificările și perchezițiile. Inițial, a afirmat că dacă vom intra, se va arunca, și inevitabil, cu copilul. Dar intervenția noastră a adus ca la scurt timp să ne aducă copilul în siguranță, a fost controlat de o echipă medicală, este în siguranță împreună cu mama.

De dimineață am fost sesizați. Am tratat ca și moarte suspectă pentru că astea au fost indiciile.

După necropsia efectuată, după ce am stat de vorbă și cu mama copilului că este vorba despre un omor, și am demarat activitățile. Am coroborat toate indiciile. Colegii mei au intrat pe ușă în același timp în rapel cu cei de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale. Concomitent pentru a preveni vătămarea acestei persoane, având mandat de percheziție. A solicitat timp până să stea de vorbă cu noi. Bineînțeles că n-a vrut la început să deschidă.
Am purtat aceste negocieri pentru a preveni vătămarea acestei persoane. Indiciile le vom clarifica în cadrul anchetei. Este de competența Parchetului Ilfov. Mama nu este pusă sub urmărire penală în acest moment”
, a declarat agentul de poliție Florea.

Sâmbătă, bărbatul în vârstă de 28 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de omor calificat. Urmează să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi, cu propunere de luare a unei nou măsuri preventive.

Citește și: VIDEO La un pas de o altă tragedie pe Transfăgărășan. Momentul în care un motociclist italian este atacat de urs


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri