VIDEO - Cum ne afectează diferențele de temperatură? După căldură, meteorologii au anunțat că vremea se răcește

După zilele călduroase, meteorologii au anunțat că vremea se va răci. Iată cum ne afectează diferențele de temperatură.

„Așadar, temperaturile neobișnuit de ridicate pentru luna aprilie, de ieri, dar și de astăzi, de peste 30 de grade Celsius în multe zone ale țării, vor fi urmate de zile răcoroase, după cum ne-au anunțat meteorologii. Cum ne afectează organismul aceste anomalii ale vremii știe colega mea, Iulia Dumitrașcu”, a transmis Cristina Dorobanțu.

Cum ne afectează diferențele de temperatură?

Iulia Dumitrașcu: Așa este.

Temperaturile schimbătoare, adică foarte ridicate și apoi foarte scăzute, ne influențează în mod negativ organismul. Astăzi ne va vorbi despre acest subiect doamna doctor Adra Trușculescu, de la Spitalul de Boli Infecțioase de aici, din Timișoara. În ce mod ne influențează aceste schimbări climatice?

Adra Trușculescu: Într-adevăr, aceste schimbări bruște temperatură au un impact sever asupra organismului uman. Sunt vizați cu preponderență vârstele extreme, adică copilașii sau persoanele mai în etate și mai ales acele persoane care suferă de boli cronice.

Aici vizăm partea respiratorie și partea cardiovasculară. De ce sunt  schimbările bruște de temperatură cu impact asupra organismului uman? Pentru că impun acest stres termic. Ca să vă dau un exemplu, atunci când se pierde o temperatură de patru grade, avem nevoie de undeva de la 10-12 zile ca să recuperăm și corpul să se reacomodeze. Deci, practic, să apară acel echilibru metabolic care este necesar pentru o fiziologie normală. 
Atunci când vorbim bineînțeles de patologie cronică, noi avem foarte mulți bolnavi cu boli obstructive cronice, aici vizăm astmul sau BPOC. Care este impactul asupra lor? În primul rând se accentuează respirația, se accentuează simptomatologia, resimt dificultăți de respirație, poate apărea tusea excesivă sau, dimpotrivă, să sufere de diverse infecții inițial virale care se pot suprainfecta bacterian. Practic, acomodarea lor este mult mai greoaie pentru că apare acel mecanism de bronhospasm prin care se strâng căile respiratorii în condiția de scădere a bruscă a temperaturii.

Citește și: VIDEO- Sezonul estival a început mai rapid pe litoral. Termometrele au urcat la 30 de grade la mare

Iulia Dumitrașcu: Cum resimțim faptul că avem diferențe de până la 15 grade? Ce se întâmplă în organismul nostru și cât de periculos este?

Adra Trușculescu: Probabil aceste simptome și modificări nu sunt resimțite așa de brutal la un organism normal fiziologic, competent din punct de vedere metabolic, dar vor fi resimțite prin agravarea simptomatologiei pe partea de patologie

cronică respiratorie, la cardiaci. Dar la cardiaci ce se întâmplă? Practic,  este tot o agravare, crește uneori tensiunea și frecvența cardiacă resimțind tot felul de simptome auxiliare”.


Reporter

„Contrar domeniului în care activez, nu îmi place să vorbesc despre mine. Prefer ca oamenii să ajungă să mă cunoască prin munca mea și prin interacțiunea directă. Iar de cele mai multe ori nu îmi place să fiu prea cunoscută, ca să zic așa. Clișeul „fac ceea ce am visat" se aplică la mine. Am știut din liceu că vreau să fiu jurnalist, de când mă ocupam cu gazeta clasei și am luptat pentru asta. Am lucrat la radio, televiziune locală și apoi națională. Am 35 de ani și încă fac job-ul acesta cu drag. Fiecare zi e realmente o provocare, o noutate și o ocazie să învăț și văd alte lucruri. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, sunt ambițioasă, am un caracter puternic și sunt foarte determinată în ceea fac. Îmi place să socializez, să stau la cafea , sa povestesc cu prietenii și îmi place să fiu înconjurată de iubire”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri