VIDEO Cum scapi de teama de zbor. Seminarii în cadrul BIAS

Atelierele pentru aviofobie sunt complet gratuite și vor fi susținute de piloți, însoțitori de bord și tehnicieni.

Cel mai mare show aviatic din România, BIAS 2025, ajunge anul acesta la ediția aniversară cu numărul 15 și aduce o serie de surprize pentru pasionații de aviație, dar și pentru cei care se confruntă cu teama de zbor. În premieră, organizatorii au inclus în program seminarii dedicate persoanelor care suferă de aviofobie, oferindu-le astfel o șansă reală de a-și învinge frica.

Citește și: VIDEO De ce aplaudă pasagerii la aterizarea avionului? Un obicei răspândit și motivele din spatele lui

Atelierele pentru aviofobie sunt complet gratuite și vor fi susținute de piloți, însoțitori de bord și tehnicieni. Aceștia vor prezenta activitățile pe care le desfășoară pentru a asigura siguranța zborurilor, oferind astfel o perspectivă clară și liniștitoare asupra mediului aeronautic.

Seminariile sunt împărțite în două părți: prima parte este dedicată prezentării activității profesioniștilor din domeniu și explicării mediului aeronautic, iar în partea a doua participanții vor avea ocazia să pună întrebări și să primească răspunsuri care să îi ajute să își depășească temerile legate de zbor.

No ad for you

Citește și: VIDEO „Lucrurile sunt simple”. Comandantul Mihai Sturzu, sfaturi pentru un zbor reușit

Fiecare seminar durează 60 de minute, iar numărul de locuri este limitat la 20 de persoane. Vor fi organizate patru astfel de sesiuni pe zi, iar înscrierile se pot face pe internet.

Cătălin Prunariu, pilot comandant și unul dintre cei mai apreciați piloți din România, a subliniat că avionul este cel mai sigur mijloc de transport, statistic vorbind, și că șansele de a ajunge la destinație fără probleme sunt foarte mari.

El a încurajat persoanele care se tem să zboare să participe la aceste seminarii pentru a-și liniști sufletul și a-și domoli teama.

 


Reporter

„Sunt jurnalist cu peste 12 ani de experiență în știri și divertisment. A lucrat cu cele mai mari nume din industria televiziunii, precum Teo Trandafir, Andreea Marin, Cătălin Măruță. A atins numeroase performanțe în audiențe, așa-numitele "minute de aur". În prezent, realizează live-uri și materiale pentru Știrile Kanal D și emisiunea "Asta-i România".

Îți Recomandăm Și...
Parteneri