VIDEO- Decesul fulgerător al lui Mile Povan o șocat o întreagă comunitate. Ce ar fi dus, de fapt, la moartea artistului de 31 de ani?

Mile Povan, un cântăreț din Banat, s-a stins fulgerător la doar 31 de ani. Cu două zile înainte de tragedie, artistul a mers la spital cu simptome legate de o posibilă intoxicație cu medicamente.

„Moarte inexplicabilă la numai 31 de ani. Un cântăreț de muzică populară din Banat s-a stins în locuința sa, la două zile după ce a mers la spital cu simptome legate de o posibilă intoxicație cu medicamente. Surse din anchetă spun că tânărul ar fi luat suplimente pentru slăbit. În plus, colegii de scenă cred că acesta era epuizat din cauza programului încărcat. Vă avertizez, urmează informații care vă pot afecta emoțional”, a transmis Christian Sabbagh, prezentatorul Știrilor Kanal D.

Mile Povan a mers la spital cu două zile înainte să moară

Mile Povan era un tânăr care trăia pentru folclor și se hrănea din bucuria spectacolelor. Apropiații spun că era mereu pe drumuri, tot timpul între concerte.
„Din cauza nopților nedormite, avem oboseală acumulată, drumuri lungi care sunt interminabile. Uite, de exemplu: eu, de fiecare dată când mă duc la evenimente, din cauza agitației nu pot mânca”, a explicat Claudia Puican, solistă.


Surse din anchetă spun că tânărul ar fi consumat suplimente pentru slăbit, o adevărată modă care însă ascunde riscuri uriașe.
„Fiecare dintre noi putem ascunde o boală care este subclinică, adică să nu avem manifestări”, a explicat un medic.
În urmă cu două zile, Mile Povan a mers la urgențe, în Arad. Simptomele sale ar fi fost cauzate de o posibilă intoxicație cu medicamente, dar încă nu e clară natura acestora.

„A ajuns în UPU in stare conștientă, cooperant, ușoare stări de amețeală, medicii au demarat procedurile, investigațiile. S-a simțit mai bine și a dorit să se întoarcă acasă”, a explicat Simina Roz, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Arad.
Pentru că de atunci nu a mai răspuns la telefon, fratele lui a mers la locuința acestuia însoțit de pompieri. Militarii au spart ușa apartamentului și l-au găsit pe solistul bănățean fără suflare.

Prietenii spun că Mile era implicat în mai multe proiecte și rar îl vedeau odihnindu-se.
S-a deschis un dosar penal așa cum cere procedura, dar până în acest moment polițiștii nu au indicii legate de vreun posibil gest extrem. Autopsia va stabili cu exactitate cauza morții tânărului de 31 de ani.

Citește și: Declarații cutremurătoare privind moartea artistului Mile Povan. Acesta lua suplimente de detoxifiere: ”Nu trebuia să plece”


Reporter

„Contrar domeniului în care activez, nu îmi place să vorbesc despre mine. Prefer ca oamenii să ajungă să mă cunoască prin munca mea și prin interacțiunea directă. Iar de cele mai multe ori nu îmi place să fiu prea cunoscută, ca să zic așa. Clișeul „fac ceea ce am visat" se aplică la mine. Am știut din liceu că vreau să fiu jurnalist, de când mă ocupam cu gazeta clasei și am luptat pentru asta. Am lucrat la radio, televiziune locală și apoi națională. Am 35 de ani și încă fac job-ul acesta cu drag. Fiecare zi e realmente o provocare, o noutate și o ocazie să învăț și văd alte lucruri. Sunt mereu cu zâmbetul pe buze, sunt ambițioasă, am un caracter puternic și sunt foarte determinată în ceea fac. Îmi place să socializez, să stau la cafea , sa povestesc cu prietenii și îmi place să fiu înconjurată de iubire”.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri