Doi șoferi teribiliști din Brașov au folosit trecerea de pietoni ca linie de start pentru întreceri ilegale
Pentru doi șoferi teribiliști din Brașov, trecerea de pietoni nu este pentru trecători, ci este folosită ca linie de start pentru întreceri ilegale pe bulevard.
Imaginile au fost surprinse joi, în jurul orei 3 dimineața, când se vede cum șoferii întorc în viteză la sensul giratoriu, apoi opresc la trecere ca să mai facă o cursă, pe bulevard.
În tot acest timp, pe șosea mai circulă și alți șoferi, care claxonează.
Citeste si: Accident rutier în care este implicată o mașină de Poliție. A lovit un autocamion care circula regulamentar
Liniuțe în mijlocul orașului
Șoferii nu par a fi deloc afectați de faptul că se află pe un drum public, iar o tragedie se poate întâmpla în orice moment.
Cei doi băieți se opresc imediat după ce au trecut de trecerea pentru pietoni, practic în mijlocul șoselei, acolo unde încep pregătirile pentru „liniuțe”.
După ce claxonează de trei ori, cei doi șoferi demarează în trombă, deși pe lângă ei mai trec și alți participanți la trafic.
Reacția Poliției
Polițiștii au deschis un dosar penal în urma imaginilor apărute în spațiul public.
”Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov- Biroul Rutier s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări, in rem, în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de «împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice», faptă prevăzută şi pedepsită de art. 339, alin. (2) din Codul Penal, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov”, a fost comunicatul emis de reprezentanții IPJ Brașov.
VIDEO- Momentul în care cei doi șoferi se întrec ilegal în oraș: