VIDEO: Ministrul Sănătății, primele declarații după ce Donald Trump a afirmat că paracetamolul dăunează gravidelor și fătului nenăscut: "Cel mai probabil îl va retrage de pe piață"
Donald Trump, suspicios față de singurul medicament recomandat femeilor însărcinate
Donald Trump consideră că singurul medicament care poate fi utilizat de femeile însărcinate ar declanșa autismul și recomandă să nu fie utilizat sau să fie administrat cât mai rar.
Donald Trump a susținut, în cadrul unei conferințe de presă, că autismul ar fi declanșat de administrarea Tylenol în sarcină. Liderul de la Casa Albă ar urma să anunțe Agenția Americană pentru Alimente și Medicamente (FDA) cu privire la suspiciunea lui, pentru a se realiza mai multe cercetări.
Donald Trump susține că Tylenol ar declanșa autismul copiilor
Donald Trump susține că există o legătură între Tylenol și dezvoltarea autismului, în ultimii 20 de ani, rata autismului crescând cu 400%. Președintele SUA este de părere că femeile însărcinate care administrează Tylenol sau medicamente riscă să nască copii cu autism sau care să dezvolte autismul. Ca argument, Donald Trump a menționat comunitatea Amish, recunoscută pentru faptul că se împotrivesc vaccinării și medicamentelor, dar și populația din Cuba, unde nu există Tylenol din cauza sărăciei.
Deși Donald Trump susțină că autismul de declanșează din cauza Tylenol-ului, specialiștii în sănătate, până la acest moment, nu au găsit nicio legătură directă între Tylenol și autism.
„Aștept această întâlnire de 20 de ani. Din anii 2000 rata autismului a crescut cu peste 400%. Știi că este ceva artificial. Iau ceva, consumă ceva. Există anumite grupuri de persoane nu se vaccinează și nu iau medicamente și nu au autism. Vă spune ceva? E o declarație corectă? Bob Kennedy spune că există anumite studii în rândul populației amish care sugerează acest lucru. El e grijuliu, eu nu sunt așa. La populația amish nu există autism.
Tylenol luat în timpul sarcinii poate fi asociat cu un risc de creștere a autismului.
Se recomandă ca femeile să nu folosească decât limitat Tylenol în sarcină, când e necesar pentru o febră foarte ridicată, atunci când simțiți că nu găsiți o altă soluție. Nu e vorba de un număr mic de cazuri, dacă puteți să rezistați e cel mai bine.
Există un zvon că în Cuba nu există Tylenol pentru că nu au bani. Nu știu dacă e adevărat sau nu. Și la ei nu există autism. La fel și în alte părți ale lumii. Unde nu există Tylenol, nu există autism. Asta spune multe. Viziunea mea e că nu trebuie să luăm Tylenol. Nu există niciun efect negativ să nu iei Tylenol”, a declarat Donald Trump, în cadrul conferinței de presă, potrivit edition.cnn.com.
Citește și: Vladimir Putin, prima concesie în fața lui Donald Trump. Tratatul de dezarmare nucleară, prelungit cu un an
Tylenol, denumirea comercială a paracetamolului, este un analgezic care conține o doză mare de acetaminofen. Acest medicament este utilizat pe scară largă în SUA, iar paracetamolul este unul dintre puținele medicamente recomandate femeilor însărcinate.
„Acetomitofenul (substanța activă din Tylenol) este cea mai sigură opțiune pentru ameliorarea durerii la femeile însărcinate, pe toată durata sarcinii, atunci când este nevoie. Fără el, femeile se confruntă cu alegeri periculoase: să suporte condiții precum febra — potențial dăunătoare atât mamei, cât și bebelușului — sau să recurgă la alternative mai riscante. Faptele sunt că peste un deceniu de cercetări riguroase, validate de profesioniști de top din domeniul medical și de autoritățile globale de sănătate, confirmă că nu există dovezi credibile care să lege paracetamolul de autism. Suntem alături de specialiștii în sănătate publică și medici care au revizuit această știință și sunt de acord. Vom continua să explorăm toate opțiunile pentru a proteja sănătatea femeilor și copiilor din America”, a declarat compania care produce Tylenol.