VIDEO El Khao, artistul misterios care astupă gropile cu mozaic

Numele său real rămâne un mister, iar artistul preferă să rămână anonim, lăsându-ne să-l cunoaștem prin arta sa.

Un artist misterios, cunoscut sub pseudonimul El Khao, a început să transforme Bucureștiul într-o galerie în aer liber, umplând gropile din asfalt cu mozaicuri colorate care atrag atenția trecătorilor și aduc un strop de frumusețe în cotidianul urban. Deși în țară puțini au auzit de el, munca sa primește aprecieri și like-uri din întreaga lume, de la Australia până în Noua Zeelandă.

Citește și: VIDEO Sergiu Celibidache, românul care nu ne-a uitat

El Khao este, în esență, manifestarea artistului din interiorul său. Numele său real rămâne un mister, iar artistul preferă să rămână anonim, lăsându-ne să-l cunoaștem prin arta sa. Povestea sa începe cu o pasiune pentru frumos încă din copilărie, influențată de părinții săi arhitecți și de educația artistică timpurie, începută încă din clasa întâi. A urmat liceul de arte Nicolae Tonița, Universitatea de Arte din București, apoi și-a continuat studiile la Viena și la prestigiosul Royal College of Art din Londra.

No ad for you

El Khao găsește mai întâi o groapă în asfalt, o „misiune deloc dificilă”, după cum spune el însuși. Apoi, trasează conturul gropii și se retrage în atelierul său ascuns pe o străduță romantică din capitală, unde plămădește cu migală fiecare mozaic. Folosește tehnici tradiționale din diverse culturi, inclusiv metode japoneze și chinezești, pe care le-a învățat în călătoriile și studiile sale.

Citește și: VIDEO Maya Opra, talentul de doar 11 ani din Mărginimea Sibiului

Pentru El Khao, arta stradală nu este doar despre estetică, ci și despre a surprinde și a provoca privitorii să se întrebe despre semnificațiile culturale și personale ale lucrărilor.

Pe lângă activitatea sa în București, El Khao a lucrat ca designer în Paris și Londra pentru case de modă renumite, precum Vivienne Westwood și Manolo Blahnik. Acum, pe lângă arta stradală, predă cursuri de artă, împărtășind din experiența și cunoștințele sale generațiilor viitoare.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri