Un tată susține că și-a luat copilul de la o creșă din comuna Dobroești, județul Ilfov, cu mai multe leziuni la nivelul urechii și a obrazului. Poliția a deschis un dosar penal.
Polițiștii ilfoveni au fost sesizați, la data de 8 martie, de un bărbat cu privire la faptul că, pe 6 martie, în jurul orei 17.00, acesta și-a luat copilul de la o creșă din comuna Dobroești, cel mic prezentând mai multe leziuni la nivelul urechii drepte și a obrazului drept.
Acuzații grave: copil luat de la creșă cu leziuni la ureche și pe obraz
„La data de 8 martie a.c., polițiștii din Pantelimon au fost sesizați în mod direct, de către un bărbat, cu privire la faptul că, în data de 06 martie a.c., în jurul orei 17:00, s-a prezentat la o creșă din comuna Dobroești, pentru a-l prelua pe fiul său și a constatat că acesta prezenta mai multe leziuni la nivelul urechii drepte și a obrazului drept”, se
De asemenea, la fața loculii s-au prezentat imediat oamenii legii din orașul Pantelimon și de la Biroul de Siguranță Școlară pentru efectuarea cercetărilor necesare.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii orașului Pantelimon și ai Biroului de Siguranță Școlară pentru efectuarea activităților din competență”, au mai transmis autoritățile.
Citește și: VIDEO-Caz șocant în fața unui bloc din Brașov! Un bărbat a fost atacat cu o macetă, de un tânăr
Polițiștii au deschis un dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.
În această dimineață și inspectorii școlari s-au prezentat la creșa din Dobroești pentru verificări.
Imaginile de pe camerele de supraveghere vor stabili ce s-a întâmplat.
Andra Ionescu, reporterul Știrilor Kanal D, vine cu cele mai noi informații despre acest caz.
Mai multe informații puteți afla în jurnalul de la ora 19.00, la Știrile Kanal D.
Învățătoare acuzată că a lovit un copil de 6 ani
Un caz similar s-a petrecut recent în Timișoara, după ce părinții unui copil de 6 ani o acuză pe învățătoare că l-ar fi lovit cu indicatorul și l-ar fi strâns puternic de obraji, pe motiv că nu ar ști să citească.
Dascălul neagă acuzațiile, însă părinții au cerut o expertiză psihologică. Potrivit informațiilor, rezultatele raportului ar confirma un posibil abuz. Părinții minorului au depus plângere la Poliție. Ulterior, copilul a fost mutat la altă școală, după ce părinții ar fi cerut intervenția celor de la Inspectoratul Școlar.
„Jurnalist n-am crezut că o să devin, nici măcar atunci când luam interviuri colegilor din liceu despre ultima zi de școală și încercam să smulg de la ei o lacrimă. Pe atunci nu aveam microfon, dar aveam o sticlă de apă sau un băț care își făceau foarte bine treaba.
Am dat apoi admitere la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea București. Trei ani mai târziu făceam practică la Kanal D, iar oamenii de aici au decis că merit o șansă … și iată cum am devenit jurnalist.
Pe mine mă puteți vedea zilnic, de la 9 la 10, în intervenții live. Mergem la ANM să vedem cum e vremea sau poate mă veți vedea pe la covrigării, în stații de autobuz, prin tramvaie, pe scurt, unde sunt oameni – sunt și eu. Îmi place să fac materiale despre tânăra generație sau despre problemele românilor. Îmi mai place să văd ce restaurante inedite se mai deschid, iar uneori încerc să aflu și unde putem merge în vacanță”.