VIDEO Explozie puternică într-un bloc din Alba Iulia! Două persoane au fost rănite și peste 20 au fost evacuate

VIDEO Explozie puternică într-un bloc din Alba Iulia! Două persoane au fost rănite și peste 20 au fost evacuate

Alarma s-a dat sâmbătă, 17 ianuarie 2026, după ce într-un bloc din Alba Iulia a avut loc o explozie puternică. Două persoane au suferit arsuri.

Explozia s-a produs într-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc de pe strada Arnsberg din Alba Iulia.

„Detaşamentul de pompieri Albă Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice şi prim ajutor medical în mun.Albă Iulia, str Arnsberg. Din informaţiile primite, ar fi vorba despre o explozie produsă la un apartament situat la etajul 3 al unui bloc, 2 persoane”,

a anunţat iniţial ISU Alba.

Citește și: Agentul ICE care a împușcat-o mortal pe activista Renee Good a devenit milionar după ce americanii au făcut donații online

Cinci apartamente au fost afectate de explozia puternică, iar 20 de persoane au fost evacuate de urgență din clădire.

Două persoane au primit asistență medicală la fața locului.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani, care se afla la etajul trei atunci când a suferit arsuri la nivelul corpului. A doua persoană este o femeie în vârstă de 24 de ani, care a suferit leziuni ala nivelul piciorului drept atunci când se autoevacua de la etajul 4 al blocului, nefiind afectată de suflul explozei.

„O explozie deosebit de puternică, produsă la un imobil de locuințe colective, parter și patru etaje.

Din primele informații, explozia s-ar fi produs la un apartament aflat la etajul 3. În urma deflagrației au fost afectate cinci apartamente. O persoană cu arsuri a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenței din Alba Iulia, iar o altă persoană a suferit o traumă ca urmare a auto evacuării în urma exploziei”, a povestit un reprezentant ISU Alba, notează ziarulunirea.ro.

Citește și: Nicoleta s-a stins sub ochii fiicei sale, într-un grav accident rutier. Tânăra din Capitală a fost înmormântată în Italia


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri