În ultima vreme, cele două tinere nu ar mai fi avut clienți și ar fi refuzat să-și mai vândă corpul, atunci au fost supuse unor chinuri greu de imaginat de cei trei, iar sora mai mare a fost bătută până la moarte.
Indivizii din imagini sunt cei acuzați că le-ar fi racolat pe cele două surori din localitatea natală și le-ar fi obligat să practice prostituția într-un apartament închiriat în regim hotelier din Oradea. Când refuzau să se supună, erau torturate și amenințate.
„Au fost înfometate, ținute în condiții deplorabile, în toaleta imobilului în care locuiau, acestea fiind nevoite chiar să mănânce din tomberoanele aflate în zona blocului unde locuiau”,
Fetele ar fi fost ucise pentru că nu mai voiau să se prostitueze
În ultima vreme, cele două tinere nu ar mai fi avut clienți și ar fi refuzat să-și mai vândă corpul, atunci au fost supuse unor chinuri greu de imaginat de cei trei, iar sora mai mare a fost bătută până la moarte. La audieri, una dintre suspecte le-a arătat semne obscene jurnaliștilor.
Rănile găsite de legiști pe cadavrul femeii de 31 de ani i-au șocat și pe anchetatori.
Surorile sunt originare din Valea lui Mihai, o localitate aflată la o oră distanță de Oradea.
„Nu știam cu ce se ocupă. Nouă ne-a spus că a plecat în Oradea să muncească, împreună cu un prieten din Valea lui Mihai. Nu le-a fost greu aici fetelor. Amândouă au lucrat la o fabrică. Prima oară a plecat la Oradea Renata și apoi a urmat-o și sora ei”, a spus tatăl surorilor.
„Nu știe nimeni ce e în sufletul meu acum”, a spus și mama fetelor.
Sora tinerei ucise, pe care polițiștii au găsit-o sechestrată și bătută, este în continuare în stare gravă în spital. Din cauza înfometării la care a fost supusă, femeia cântărește 30 de kilograme. Suspecții sunt acuzați de omor calificat și tentativă de omor prin cruzimi și riscă închisoare pe viață.