Pe măsură ce se apropie Ziua Internațională a Femeii, discuțiile se îndreaptă spre adevăratele dorințe ale femeilor, dincolo de tradiționalele flori și cadouri scumpe. Într-o ediție specială a rubricii „Trucuri de bine”, Madalina Bichir a adus în prim-plan nevoile reale ale femeilor și gesturile care contează cu adevărat.
Kate, creatoarea de accesorii handmade, a explicat că în această perioadă femeile caută în special broșe, fie pentru ele, fie pentru a le oferi cadou. Aceste broșe sunt realizate manual în atelier, din materiale diverse, cusute sau prelucrate, și pot dura până la o zi de muncă pentru a fi finalizate. Cele mai populare modele în luna martie sunt broșa „lalea” și broșa cu „spic de grâu” – acestea din urmă fiind realizate din materiale artificiale pentru a evita degradarea.
Ce își doresc cu adevărat femeile?
Unul dintre cele mai importante puncte ridicate în discuție este faptul că femeile nu își doresc doar cadouri materiale sau zâmbete superficiale. Ele caută înțelegere, dreptate și iubire autentică.
Citește și: “Trucuri de bine”, o “pastilă” de optimism şi echilibru, în cadrul Stirilor Kanal D de la 12:00
Greșelile bărbaților de 8 Martie
Un aspect esențial dezbătut a fost atitudinea bărbaților în această zi specială. Opulența și cadourile scumpe nu sunt neapărat apreciate, ba chiar pot fi percepute ca o greșeală.
Citește și: VIDEO „Va ridica instant orice ținută”. Idei de mărțișoare vestimentare
Curățenia generală – un cadou modern și apreciat
Cristina, specialistă în servicii de curățenie, a explicat că în contextul unui ritm de viață alert, timpul este cel mai valoros cadou pentru femei.
Astfel, o sesiune de curățenie generală poate fi un gest romantic și de apreciere reală. Serviciile includ curățarea completă a locuinței, de la geamuri și mobilier, până la bucătărie și baie, cu opțiuni suplimentare precum curățarea canapelelor sau covoarelor.Costul unui astfel de serviciu pornește de la 15 lei pe metru pătrat, prețul final fiind stabilit în funcție de suprafața și dificultatea lucrărilor. Mulți bărbați au început deja să rezerve aceste servicii din luna februarie, pentru a surprinde plăcut femeile dragi.
Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.
Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.