Un șofer din Tecuci care a urcat sub influența alcoolului la volan a fost la un pas să provoace o tragedie. A intrat cu viteză într- o intersecție și a izbit patru mașini care erau parcate. Atunci când au ajuns polițiștii la fața locului, individul a devenit violent, așa că a fost încătușat. Vă avertizez, urmează imagini cu un puternic impact emoțional.
O cameră de supraveghere din zonă a surprins momentul impactului. Dimineața, când traficul era destul de aglomerat, șoferul autoturismului alb circula cu o portieră deschisă, apoi a intrat cu viteză în intersecție fără să acorde prioritate nimănui. Ca prin minune i-a evitat pe cei de pe șosea, însă mașina scăpată de sub control s- a izbit de alte patru autoturisme parcate.
După accident, atât șoferul, cât și un pasager coboară din mașină.
A fost încătușat și chiar dacă era în afara oricărui pericol, bărbatul a început să țipe ca din bură de șarpe. În momentul în care s-a deplasat cineva către mașină ca să- l mobilizeze, a început să se lovească.
Bărbatul este un cunoscut al poliției, dar nu din cauza antecedentelor, ci datorită tatălui său, care este fost polițist. În plus, oamenii spun că individul ar fi mercenar în legiunea străină.
După ce a fost încătușat, a fost testat de oamenii legii. Rezultatul Drug test a fost negativ, însă etilotestul a indicat un răspuns pozitiv.
În cele din urmă, individul s-a ales cu două amenzi.