Evenimentul a marcat o premieră absolută pentru România, fiind primul turneu de balet organizat sub această formă, cu opriri programate în mai multe orașe
Un eveniment unic dedicat baletului a avut loc recent la Teatrul Național din București, unde tineri balerini români, care se află la început de carieră au avut ocazia să învețe și să se inspire de la nume cu rezonanță ale scenei internaționale. Gala specială de balet, organizată cu scop educativ, a reunit artiști de top care au oferit momente artistice de neuitat și au împărtășit din experiența lor cu noile generații.
Ce balerini au participat la eveniment
Printre invitați s-au numărat Alexei și Yana, doi balerini talentați de origine rusă, care au strălucit pe marile scene ale lumii și au câștigat numeroase premii internaționale. Cei doi artiști au impresionat publicul bucureștean prin evoluțiile lor și au fascinat colegii mai tineri, devenind un exemplu de pasiune și profesionalism.
„Este amuzant că amândoi împărtășim dragostea pentru același lucru, iar la studio suntem mai relaxați unul față de celălalt pentru că suntem parteneri în viața real”, a explicat Alexei Orohovsky, balerin.
De partea cealalată, Yana este foarte bucuroasă pentru că lucrează cu cineva în care are încredere.
„Este minunat să lucrezi cu cineva în care să ai încredere și să ai niciun pic de stres. Nu mă simt deloc neliniștită când dansez cu el, este parte din viața noastră”, a declarat Yana Peneva, balerină.Un alt cuplu de balerini care activează într-o trupă olandeză a adus și el magia baletului internațional în București, continuând să inspire și să motiveze tinerii dansatori români. Cei doi dansatori sunt Riho Sakamoto și Constantine Allen.
Cei doi adoră ceea ce fac, iar balerina Riho Sakamoto spune că este foarte recunoscătoare pentru un asemenea partner.
Ce și-au propus organizatorii turneului
Evenimentul a marcat o premieră absolută pentru România, fiind primul turneu de balet organizat sub această formă, cu opriri programate în mai multe orașe: Galați (27 aprilie), Timișoara (28 aprilie) și Iași (4 mai).