Sute de adulți și peste o mie de copii au participat la Maratonul Nisipului desfășurat pe plaja din Constanța, în ciuda condițiilor meteo dificile.
Evenimentul, ajuns la a 11-a ediție și intitulat „Next Wave”, a oferit participanților mai multe curse, cu distanțe variind de la câteva sute de metri până la 42 de kilometri.
Maratonul a început sub o ploaie torențială și vreme rece, iar concurenții au fost nevoiți să alerge pe nisip ud, însoțiți de rafale puternice de vânt. „A bătut vântul mai rău, dar anul ăsta nisipul ne-a îngreunat rău de tot”, a declarat un participant, evidențiind dificultățile traseului.
Citește și: VIDEO Maratonul roboților din Beijing, o cursă inedită
Probele au fost foarte dificile
Cea mai grea probă a fost cea de 42 de kilometri, unde mulți concurenți au ajuns la final epuizați, dar fericiți că au reușit să termine cursa.
La eveniment au participat și alergători veniți din alte regiuni, inclusiv din Republica Moldova și Basarabia.
Ce premii au fost oferite
Organizatorii au asigurat premii în valoare totală de peste 40.000 de lei, constând în bani, produse, medalii, tricouri și pachete cu dulciuri pentru copii.
Citește și: VIDEO Cel mai bătrân maratonist din lume a murit într-un accident rutier, la vârsta de 114 ani
Ploaia s-a oprit abia spre finalul curselor, iar vremea s-a îmbunătățit, oferind și soare pentru ultimele momente ale competiției. Traseele au fost variate, incluzând alergare pe nisip, pe diguri și chiar prin apă, oferind o provocare inedită pentru toți participanții.
Organizatorii au promis că Maratonul Nisipului va reveni și anul viitor, tot pe litoral, continuând tradiția unui eveniment sportiv care atrage tot mai mulți pasionați de alergare și un stil de viață sănătos.