În comedia neagră de la Eforie Nord, masca și mănușile sunt accesorii facultative. Spre exemplu, vânzătoarea de la o gheretă cu preparate din pește ne dă impresia că nu a purtat echipament de protecție în viața ei. Ca dovadă, ascultați aceste reacții care nu mai au nevoie de niciun comentariu!
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, că s-a decis amânarea celei de-a patra etape de relaxare, care ar fi urmat să se aplice din 1 iulie. ”Suntem într-un moment în care gestionăm un număr de cazuri crescut şi s-a decis să amânăm cea de-a patra etapă de relaxare”, a spus Tătaru. El a menţionat că pot exista restricţii în orice zonă unde este transmitere comunitară accentuată.
”S-a evaluat tot ce a însemnat cele două săptămâni, au fost două săptămâni în care am avut o creştere a numărului de cazuri noi, două săptămâni în care au crescut cazurile în Terapie Intensivă, a crescut numărul de decese şi recomandările din grupul tehnic sunt de a amâna unele măsuri de relaxare pe care le aveam pentru 1 iulie, urmărind zilnic şi în săptămâna care urmează evoluţia numărului de cazuri, evoluţia cazurilor în Terapie Intensivă, evoluţia deceselor, precum şi respectarea normelor de precauţie, normelor de igienă, distanţarea fizică.
El a adăugat că acesta este un test de maturitate. ”Suntem într-un moment în care gestionăm viitorul acestei pandemii. Acum trei, patru săptămâni eram pe o pantă descendentă, cu o rată de transmitere 06, 07, numărul de cazuri care scăzuse sub 200, cazurile din Terapie Intensivă erau 150-160, a urmat cea de-a treia perioadă cu măsuri de relaxare, weekendurile prelungite, poate şi unele îndemnuri la nerespectarea unor reguli, precum şi bagatelizarea acestei
pandemii şi am putut observa foarte rapid creşterea numărului de cazuri noi. Situaţia nu este numai la noi, este şi în celelalte ţări europene, dar la noi parcă recrudescenţa parcă a fost mai acută”, a explicat ministrul Sănătăţii.Citeste si: VIDEO| Plaja Tuzla, raiul amenzilor
Întrebat dacă sunt luate în calcul măsuri de restricţie care să fie impuse acum, Tătaru a răspuns: ”Judecăm fiecare caz în parte, fiecare focar în parte, fiecare anchetă epidemiologică va duce la un rezultat în care putem vizualiza o transmitere comunitară.