VIDEO „Important este să ne gândim la un copil când suntem mai tineri”. Cât de importantă este vârsta pentru FIV

Dr. Andreas Vithoulkas, specialist în obstretică-ginecologie, a spus care sunt principalele cauze ale infertilității și cât de importante sunt analizele medicale corecte pentru identificarea și tratarea acestei afecțiuni

Statisticile arată că între 20% și 22% dintre cuplurile aflate în perioada fertilă întâmpină dificultăți în a concepe un copil. Spre deosebire de percepția generală, infertilitatea nu este o problemă exclusiv feminină. Dr. Andreas Vithoulkas subliniază că în aproximativ 45% din cazuri cauza infertilității este la femei, în alte 45% la bărbați, iar în 10% dintre cazuri ambii parteneri au probleme.

Citește și: VIDEO „Metabolismul și fertilitatea sunt foarte strâns interconectate”. Rezistența la insulină, problema care împiedică sarcina

Este important de menționat că infertilitatea nu este o patologie în sine, ci un efect secundar al unor afecțiuni medicale, cum ar fi endometrioza la femei, care poate afecta fertilitatea.

Vârsta joacă un rol esențial, mai ales în cazul femeilor. Spre deosebire de bărbați, care produc spermatozoizi noi la fiecare două luni și pot rămâne fertili chiar și la 60-70 de ani, femeile se nasc cu un număr limitat de ovule.

Acest „depozit” de material genetic se consumă treptat, iar calitatea ovulelor scade semnificativ odată cu înaintarea în vârstă. După 45 de ani, fertilitatea femeii scade drastic, iar șansele de a concepe cu material genetic propriu devin foarte mici.

Citește și: VIDEO „Nu trebuie să vindeci boala ca pacienta să fie bine”. Endometrioza, o afecțiune tăcută

Un caz de infertilitate este definit prin lipsa unei sarcini după un an de contact sexual neprotejat.

În această situație, este esențială consultarea unui medic specialist în infertilitate, care poate recomanda investigații suplimentare personalizate în funcție de istoricul fiecărui cuplu.

Deși există cazuri rare în care femeile pot rămâne însărcinate cu material genetic propriu chiar și la 47 de ani, acestea sunt excepții. Specialistul recomandă ca planificarea unui copil să fie făcută cât mai devreme, iar în situațiile în care acest lucru nu este posibil, să se ia în considerare congelarea materialului genetic ca o rezervă pentru viitor.


Îți Recomandăm Și...
Parteneri