VIDEO | Incendiul care a izbucnit la locomotiva unui tren încărcat cu azot în Prahova vine să ne spulbere orice speranță că, măcar de anul acesta, vom călători mai sigur si mai bine cu trenul
Circulația a nu mai puțin de 15 trenuri, toate de călători, a fost afectată, iar întârzierile au ajuns până la 200 de minute.
Locomotivă în flăcări, ore pierdute în gări
Imaginile dramatice în care pompierii se luptă cu flăcările au fost surprinse seara trecută între stațiile Crivina și Brazi. Locomotiva unui tren privat de marfă a luat foc în jurul orei 17 și, timp de 2 ore, echipele ISU au dus o misiune contracronometru pentru a stinge incendiul, astfel încât circulația să fie reluată pe acel tronson.
Citeste si: FOTO| Locomotiva unui tren de marfă care transporta îngrăşăminte chimice a luat foc în apropiere de Ploieşti
Sute de călători, afectați de circulația blocată a trenurilor
În tot acest timp, sute de călători, blocați în gara Brazi, au coborât din vagoane si au căutat modalități prin care să-și petreacă timpul și așa pierdut pe căile ferate în țara noastră.
Circulația trenurilor a fost reluată 2 ore mai târziu, însă traficul feroviar a fost complet dat peste cap. O spune și Teea, o altă tânără care venea aseara de la Brașov cu trenul.
Teea Vasilescu, pasageră: „La Ploiești, s-a oprit totul! Ne-au anunțat că arde o locomotivă undeva între Periș și următoarea localitate! A însemnat doar o călătorie mult mai lungă, adică au fost 3 ore în plus față de cele 3 ore pe care le face trenul din Brașov până în Buftea! ”
În tot acest haos, ministrul Transporturilor a transmis un mesaj greu de înțeles de către toți cei care au de suferit din cauza dezastrului de pe căile ferate:
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „Nu e nici primul și, din păcate, nu va fi nici ultimul incident de acest tip.
Citeste si: Protest al feroviarilor. Trenurile care pleacă sau ajung în Gara de Nord au sute de minute întârziere
Șeful de la Transporturi promite că problemele vor fi rezolvate cu bani europeni.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.