VIDEO Inflația a scăzut la 8,2%. Ce se întâmplă cu prețurile

Inflația anuală a înregistrat o scădere pentru prima dată în ultimele 12 luni, ajungând în luna iulie la 8,2%. Cu toate acestea, prețurile anumitor mărfuri și servicii au continuat să crească în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut.

Deși ritmul de creștere a prețurilor a încetinit, consumatorii resimt în continuare scumpiri semnificative în mai multe domenii. Serviciile au înregistrat cele mai mari majorări de preț, urmate de mărfurile nealimentare și cele alimentare.

Creșteri semnificative la alimente

În sectorul alimentar, cafeaua a avut cea mai mare creștere de preț din ultimul an. Pe locurile următoare se situează ouăle și laptele de vacă, care au înregistrat, de asemenea, majorări importante.

Citește și: VIDEO Inflația lovește puternic pensiile. Trocul între vecini devine soluția de supraviețuire în satele din România

Scumpiri majore la combustibili

În categoria mărfurilor nealimentare, combustibilul a înregistrat creșteri notabile. Motorina s-a scumpit cu 30,7% față de iulie anul trecut, iar benzina a crescut cu 23,15%.

Serviciile, cele mai afectate de inflație

La capitolul servicii, chiria a înregistrat o creștere de aproape 43%, fiind în topul scumpirilor. De asemenea, tarifele pentru apă, canalizare și salubritate au crescut cu aproape 16%, iar serviciile pentru reparațiile auto cu aproape 14%.

Citește și: VIDEO Grâul s-a ieftinit, pâinea s-a scumpit. Paradoxul care afectează buzunarele românilor

Ce înseamnă scăderea inflației pentru consumatori?

Deși rata inflației a scăzut, acest lucru nu înseamnă că prețurile din magazine vor reveni la nivelurile de acum un an sau doi.

Mai degrabă, scăderea indică faptul că ritmul de creștere a prețurilor va fi unul mai lent, ceea ce poate aduce o ușurare treptată pentru bugetele familiilor.

Rămâne de văzut cum vor evolua prețurile în următoarele luni și cum vor reacționa consumatorii și piața în fața acestor schimbări economice.

Citește și: VIDEO România, țara extremelor: un elicopter aterizează ilegal în Constanța, în timp ce majoritatea românilor nu-și permit o vacanță


Reporter
Îți Recomandăm Și...
Parteneri