VIDEO - Întârzierea scăderii prețurilor alimentelor de bază: Riscul unei penurii la raft și îngrijorările fermierilor

Întârzierea scăderii prețurilor alimentelor de bază: Riscul unei penurii la raft și îngrijorările fermierilor

(Sursa foto: Freepik)

Scăderea preţului alimentelor de bază este complicată şi se amână. Ar mai putea dura cel puţin două săptămâni până când ar putea fi pusă în practică. În plus, nu mai e voluntară, ci obligatorie, spune Executivul, care pregăteşte o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Fermierii se tem că scăderea prețurilor alimentelor va fi suportată şi din buzunarul lor, care e, oricum, gol. Iar economiștii trag un semnal de alarmă. Ne-am putea confrunta cu o penurie de alimente la raft.

Fermierii se tem pentru viitorul fermelor lor dacă vor fi nevoiți să reducă prețul laptelui. Unul dintre aceștia crește în comuna ilfoveană Petrăchioaia aproape o mie de vaci, iar tot laptele obținut se duce către procesatori.

Fermierii se tem de scăderea prețurilor la alimente. Cum îi afectează această decizie

Mădălina Bichir, reporter Kanal D, ne aduce mai multe informații.

„O să ne ducă prețul de la 1 leu 50 la 1 leu 20. La noi adaosul comercial abia dacă e 1-2 la sută. În ultimii ani dacă nu mai aveam activități anexe dădeam faliment”, a mărturisit fermierul.

Citește și: Carnea produsă în laborator, aprobată spre vânzarea către populație, în SUA

Şi statisticile arată că am pierdut tot mai multe ferme în ultimii ani.

Dacă în 2016 erau aproximativ 540 de mii de ferme, acum, situația ar putea fi tot mai rea.

Și fermele de porci, păsări si ovine s-au împuținat, arată datele oficiale. Tocmai de aceea, și alți fermieri se tem că ar putea pune lacătul pe ușă, dacă vor fi nevoiți să mai scadă din prețul și așa, prea mic.

Citește și: Se micșorează prețurile alimentelor. Sorin Minea, președinte RomAlimenta: Va fi o gamă largă de produse

„Presiunea va veni asupra abatorului și va veni de la retailer. Că e foarte simplu dă la prețul ăla că altfel nu-ți mai cumpăr”, este părerea altui fermier. 

Iar în timp ce fermele românești se închid una câte una, marile magazine au avut profituri uriașe anul trecut.

Șapte din primele zece au avut creșteri ale vânzărilor. Retailerul care stă cel mai bine la acest capitol a avut un profit de peste un miliard de lei, cu 40% mai mult față de anul precedent.

Citește și: Controale de ultim moment în piețe. Inspectorii îi verifică pe vânzătorii de pepeni dacă au culturi plantate în zonele pe care le-au declarat

Ieftinirea alimentelor- Explicația specialiștilor

„Ne putem trezi și cu o penurie de produse alimentare de bază, mai cu seamă că cele mai multe vin din import. Să decizi din pix cât să câștige comercianții și producătorii este, în esență, o gafă economică care poate avea efecte novice asupra economiei”, a explicat Adrian Negrescu, economist.

Citește și: Un distribuitor de produse din peşte pentru marile lanţuri de magazine a fost închis temporar de ANPC

După o primă discuție purtată cu reprezentanții retailerilor, Guvernul a stabilit că adaosurile comerciale vor trebui să scadă pe tot lanțul alimentar, de la fermier până la raft.

Citește și: VIDEO- Pericole ascunse în Marea Neagră: Salmonella, E.coli și precauții în zonele afectate/ Monitorizare riguroasă în România

Pe lista alimentelor cu preț redus se vor regăsi, pe lângă altele, pâinea, carnea, laptele, ouăle sau uleiul.

Citește și: Prețul alimentelor de bază ar putea scădea


Reporter

Trecut-au trei ani. Trei ani de când am învățat tainele meseriei de reporter. Trei de ani de când am inteles ca pot fi o voce pentru cei care uneori nu se pot face auziți. Mi-am permis luxul sa și greșesc, caci doar asta îmi da ocazia sa fiu cea mai buna varianta a mea in postura de jurnalist de televiziune.

Acum nu-mi mai e teama sa ocolesc subiecte, doar pentru că ar putea să iasă prost sau doar pentru că trebuie să muncesc ceva mai mult. Am inteles ca fără dragoste de meserie nu ai cum sa reusesti și mi-am dat voie sa iubesc sa fiu reporter intr-atât de mult încât seara, când ajung acasă după o zi plină, sa ma uit la materialele mele și sa-mi dau seama ca toată osteneala a meritat.

Îți Recomandăm Și...
Parteneri