VIDEO „Întoarcerea în România nu e ușoară”. Afacere cu fermă de alpaca

Cristina și Fedor sunt doi soți care au petrecut foarte mult timp în străinătate, dar au decis să se întoarcă în România pentru că își doreau liniște. De când s-au întors în țară au creat o fermă de alpacale, un loc unde oamenii pot veni să facă drumeții cu aceste animale și să cumpere obiecte confecționate din lână de alpaca.

După ce au petrecut douăzeci de ani în străinătate, Cristina și Fedor au decis să se întoarcă în România, dorindu-și o viață mai simplă. După un timp, au transformat paradisul lor liniștit într-un loc în care și alți oameni pot veni ca să se bucure de natură.

Pe lângă dorința de a ajuta România, cei doi au adus în Poienile de sub munte, județul Maramureș, mai multe exemplare de alpaca.

Citește și: VIDEO Experiență inedită alături de alpacale

Cristina și Fedor s-au cunoscut în Austria

Cristina și Fredor și-au construit destinele separat. Totuși, într-o zi, destinul i-a adus împreună. „Eram în Austria, lucram în sezonul de iarnă într-o zonă turistică. Ne-am cunoscut acolo. Cristina venea acolo, la schi, era turistă. Ne-am dus să schiem împreună și de acolo a început povestea”, a povestit Fedor Brotnei.

„Eu cred că sufletele pereche se cunosc fără prea multe explicații”, a completat Cristina Paula Brotnei.

„În 2004 am plecat în Spania cu ideea de a merge 3 luni de zile, să îmi fac bani, să mă întorc acasă și să îmi plătesc o școală de cosmetică. Din păcate, nu m-am întors în țară, școala de cosmetică tot am făcut-o, deci mi-am urmat visul, în Spania. Diploma e recunoscută la nivel internațional.
Am fost cosmetician în mai multe țări, în Irlanda, în America și în Italia”, a povestit Cristina Paula Brotnei.

Citește și: VIDEO Moșul vine cu alpaca la Craiova

Au ajuns în satul în care Fedor a copilărit. Au avut nevoie de mai mult timp ca să decidă în ce își pot investi banii și timpul. Au decis să facă o fermă de alpacale.

Acum doi ani, când au început afacerea, ideea lor era pentru reproducere și prelucrarea lânii.

Cum au ajuns să aducă alpacale în Maramureș

„Lucram în Italia, patronul m-a invitat, cu copiii săi, să mergem să facem tracking cu alpaca. Prima dată când am auzit mi s-a părut ciuat. Nu m-am dus. Când a venit, mi-a arătat poze. Era foarte fain. Ideea a pornit de acolo”, a explicat Fedor Brotnei.

Cristina spune că aceste animale sunt foarte curate, inteligente și reușesc să calmeze pe oricine datorită privirii lor. Cristina și Fedor spun că ferma lor nu este încă foarte profitabilă, dar cei doi sunt recunoscători pentru că muncesc în țara lor și au liniște.

„Este nevoie de resurse până când începi să ai un rulaj. Cred că peste vreo zece ani o să avem un rulaj, să avem animalele noastre, să poți să vinzi, să faci articole din lână.

În timp, o să fie profitabil. Practic, facem ceea ce ne place. Întoarcere în România nu e ușoară, mai ales după 20 de ani în afară”, a mărturisit Cristina Paula Rodnei.

Citește și: VIDEO Terapie la bâlci! Distracție de toți banii în Alexandria

Deși este greu, Cristina și Fedor au planuri mari

Cristina și Fedor organizează drumeții cu alpaca pentru turiști și prelucrează lâna, o țesătură considerată premium.

Au învățat din timp să o toarcă și să o curețe, iar acum realizează căciuli și fulare.

„Nu îmi pare deloc rău că am lăsat cosmetica. Am lăsat cosmetica pentru că nu mai puteam să ating persoanele. După 14 ani de cosmetică, am simțit nevoia de schimbare”, a explicat Cristina.

Totuși, cei doi nu vor să se oprească. Își doresc în continuare să dezvolte zona în care locuiesc. Acum, planul celor doi este să construiască un eco-village.


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri